Germania a efectuat al doilea zbor de deportare în doar șapte zile: De data aceasta către Irak
Marți, 22 iulie, un zbor de deportare a părăsit Germania, acesta fiind al doilea în ultimele șapte zile.

Avionul cu cetățeni străini, față de care Germania a luat decizia de deportare, a decolat în jurul orei 11 dimineața, din Leipzig spre Bagdad. Numărul celor deportați nu a fost deocamdată comunicat, transmite eurointegration.com.ua cu referire la tagesschau.de.
Zborul a fost efectuat de un avion charter al unei companii aeriene turce. Acesta a sosit în Leipzig cu o zi înainte, 21 iulie.
Vinerea trecută, 18 iulie, a avut loc primul zbor de deportare de când la putere a ajuns Guvernul condus de Friedrich Merz. Aproximativ 80 de afgani, condamnați în Germania pentru diverse infracțiuni, au fost trimiși în Afganistan.
Zborul a fost criticat de unele grupuri politice, în special de Partidul „Verzii”. Liderul formațiunii politice, Felix Banaszak, și-a exprimat îndoiala că această măsură va îmbunătăți semnificativ situația securității în Germania și a subliniat că, după întoarcere, acești bărbați intră sub influența talibanilor, pot primi instruire ca teroriști și se pot întoarce din nou în Europa.
Pentru prima dată de la revenirea la putere a talibanilor, Germania a deportat în țara de origine infractori cetățeni ai Afganistanului în august 2024.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


