O rețea de trafic de persoane, cu legături în România, descoperită de poliția spaniolă
Poliția din Spania a anunțat destructurarea unei rețele de trafic de persoane care introducea ilegal migranți marocani pe teritoriul spaniol și în alte țări ale Uniunii Europene.

Autoritățile susțin că această organizație contacta cetățeni din Maroc care doreau să se stabilească în Europa și îi transporta mai întâi în România. De acolo, migranții erau duși în Spania pe cale terestră, cu camioane sau furgonete, relatează euronews.com.
Ancheta a arătat că, pe parcursul a doi ani, traficanții au organizat peste 50 de astfel de transporturi, în grupuri de 20 până la 50 de persoane, fiecare plătind câte 3.000 de euro pentru călătorie.
În urma unui raid desfășurat în orașul Cartagena, în sudul Spaniei, au fost reținute patru persoane suspecte. Operațiunea a fost coordonată cu sprijinul Europol și al Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă, Frontex.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


