Iosif Prigojin și Valeria au plătit 12.000 de dolari pentru un taxi în Turcia
Producătorul rus Iosif Prigojin și soția sa, cântăreața Valeria, au fost victimele unui șofer de taxi escroc în timpul unei călătorii în Turcia.

Șoferul a retras de pe cardul cuplului 12.000 de dolari pentru o cursă, apoi a dispărut, scrie gazeta.ru.
Poliția locală a intervenit rapid, l-a reținut pe șofer și a restituit suma celor doi artiști ruși.
„Da, informația apărută în presă corespunde realității”, a declarat Prigojin.
Potrivit canalului de Telegram Mash, cuplul a oprit un taxi în Istanbul, iar șoferul a cerut politicos plata cursei în avans prin terminal. Plata nu a fost acceptată de mai multe ori, aparent din cauza unor probleme tehnice. În cele din urmă, cursa nu a avut loc, iar Prigojin și Valeria au observat că de pe card s-au retras nu 30 de dolari, ci 12.000. Cei doi au sesizat poliția, iar șoferul a fost rapid găsit, obligat să-și ceară scuze și să returneze întreaga sumă.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


