Japonia lansează o misiune fără precedent: Să aducă mostre de pe Phobos – satelitul lui Marte

Agenția Japoneză de Explorare Aerospațială (JAXA), care conduce proiectul, a efectuat lansarea marți, înainte de răsărit, de la principalul cosmodrom de pe insula Tanegashima. După o oră, reprezentanții agenției au anunțat succesul: aparatul, conform planului, s-a separat de treapta superioară a rachetei, scrie euronews.com

Operatorii de la centrul de control al zborului au întâmpinat momentul cu aplauze furtunoase, dându-și mâna și îmbrățișându-se.

Cinci agenții spațiale participă la misiunea de cinci ani; în cadrul acesteia, pe Phobos, cel mai mare și mai apropiat dintre cei doi mici sateliți ai lui Marte, urmează să aterizeze un dispozitiv robotizat de colectare a probelor și un mic rover.

În premieră — pe Marte și sateliții săi

Costul misiunii, cunoscută sub numele de MMX (Martian Moon Exploration — „Explorarea lunilor lui Marte”), este de 578 de milioane de dolari. Baza acesteia este un aparat cu o masă de circa 5 tone, care trebuie să ajungă la Marte până la sfârșitul verii viitoare. Acesta va intra pe o orbită joasă în jurul lui Phobos, apoi va lansa Idefix — un rover franco-german, numit după terrierul alb din benzile desenate despre Asterix.

Dimensiunile lui Idefix sunt comparabile cu cele ale unui cuptor cu microunde. Acesta va sări singur pe Phobos și, timp de câteva minute, va ricoșa în condiții de gravitație extrem de slabă, înainte de a se opri.

„Este foarte multă adrenalină, mult entuziasm și mult efect «wow»”, a declarat astrofizicianul NASA Tom Statler, care participă la proiect.

În ultimii 50 de ani, NASA a plasat nouă aparate pe Marte, iar China a efectuat o aterizare în 2021. Însă nicio misiune nu a ajuns până acum la suprafața lui Phobos sau a satelitului său Deimos și nimeni nu a adus înapoi probe de pe Marte, cu atât mai puțin de pe lunile sale. Dacă totul va decurge cu succes, praful, solul și pietrele de pe Phobos vor ajunge pe Pământ în 2031.

Analiștii consideră că Japonia are un avantaj: aceasta a adus deja cu succes pe Pământ, de două ori, probe de pe asteroizi.

Phobos este o rocă neregulată, asemănătoare unui cartof, cu un diametru de aproximativ 22 de kilometri. Studierea lui poate ajuta la elucidarea modului în care s-au format sateliții lui Marte și, posibil, lunile altor planete.

Ce se va întâmpla după aterizarea roverului Idefix?

Roverul cu patru roți este conceput astfel încât să revină în poziția de funcționare chiar și în cazul în care aterizează cu susul în jos. Însă nu există garanții că aparatul se va afunda în solul afânat sau va rămâne blocat între pietre, a explicat reprezentantul Agenției Spațiale Franceze, Julien Baroukh. După desfășurarea panourilor solare, roverul nu se va mai putea răsturna, a adăugat el, astfel încât viteza sa va fi aproape glaciară — doar 1 milimetru pe secundă (0,04 inci pe secundă).

Potrivit lui Baroukh, Idefix va deveni un „cercetaș de siguranță”, explorând suprafața lui Phobos timp de 100 de zile. Dispecerii japonezi vor să evite zonele cu sol prăfos și relief accidentat atunci când, la sfârșitul anului 2028 sau în 2029, aparatul principal — un modul de aterizare staționar cu patru picioare — va coborî la suprafață pentru a preleva probe.

Modulul de aterizare va petrece pe Phobos doar aproximativ două ore, forând suprafața și aspirând cel puțin 10 grame de material (aproximativ o treime de uncie), după care va decola din nou în spațiu. Apoi va studia Deimos în timpul unei serii de survoluri, va părăsi împrejurimile lui Marte în 2030 și se va grăbi înapoi spre Pământ, pentru a livra probele în deșertul australian în 2031.

Este o întreprindere riscantă: pe drumul spre Marte și sateliții săi se află deja rămășițele unor misiuni eșuate. Iar numele lunilor în sine nu sunt prea liniștitoare: Phobos înseamnă în greacă „frică”, iar Deimos — „groază”. În mitologie, aceștia sunt fiii gemeni ai lui Ares, zeul războiului, pe care romanii îl numeau Marte.

Oamenii de știință speră să afle cum s-au format cei doi sateliți ai lui Marte

Rusia a eșuat în toate cele trei încercări de a studia Phobos, la fel ca în multe alte proiecte marțiene. În singura sa altă misiune spre Marte, Japonia nu a reușit să plaseze aparatul pe orbită în jurul planetei roșii. Chiar și NASA a avut numeroase eșecuri în încercările de a răspunde la principala întrebare: a existat vreodată viață pe Marte?

Studiind sateliții, oamenii de știință vor să stabilească dacă Phobos și Deimos s-au format ca fragmente în urma unei coliziuni antice a lui Marte cu un corp cosmic de mari dimensiuni. Nu este exclus ca aceștia să fie asteroizi rătăcitori, capturați de gravitația lui Marte.

În orice caz, specialiștii speră să descopere pe Phobos urme ale lui Marte însuși, ceea ce va face ca solul obținut să fie unic, „doi în unul”, și va ajuta la o mai bună înțelegere a modului în care se formează planetele și sateliții lor, precum și, posibil, a rețetei apariției vieții. Aceste date vor defini aspectul viitoarelor misiuni marțiene, inclusiv al celor cu echipaj uman, a remarcat Lindsay Hays, directoare interimară a departamentului de planetologie al NASA.

„Este o șansă care apare o singură dată în viață. Participăm la prima misiune de returnare a probelor din sistemul marțian”, a declarat Markus Grebenstein, șeful programului roverului la Agenția Spațială Germană.

Japonia nu este singura țară care aspiră să obțină comorile științifice ascunse în roci și praf din sistemul marțian. China intenționează să lanseze propria misiune de returnare a probelor de pe Marte în 2028. Între timp, NASA încă discută cum să aducă pe Pământ peste 30 de eprubete cu probe colectate de roverul Perseverance, noul deținător al recordului pentru cea mai mare distanță parcursă în afara Pământului.

Japonia și China ar putea ajunge umăr la umăr în cursa pentru returnarea solului din sistemul marțian: ambele țări vizează anul 2031.

Japonia investește în această misiune 350 de milioane de dolari (308 milioane de euro). NASA contribuie cu 87 de milioane de dolari (77 de milioane de euro), Agenția Spațială Franceză — cu aproximativ 68 de milioane de dolari (60 de milioane de euro), Agenția Spațială Germană — cu circa 56 de milioane de dolari (49 de milioane de euro), iar Agenția Spațială Europeană — cu aproximativ 17 milioane de dolari (15 milioane de euro).