Georgia își suspendă activitatea în APCE din cauza rezoluției privind alegerile
Această declarație a fost făcută miercuri, 29 ianuarie, de șefa delegației georgiene, Thea Tsulukiani, după ce Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a aprobat proiectul de rezoluție privind Georgia.

În document se propunea amânarea ratificării mandatului delegației georgiene până în aprilie, cu condiția că autoritățile țării să „elibereze toți prizonierii politici” până atunci și să fie de acord „cu organizarea unor noi alegeri cu adevărat democratice”, informează euronews.com.
Potrivit Tsulukiani, condițiile din rezoluția adoptată privind Georgia sunt „inacceptabile, nedrepte și nefondate”. Ea a declarat că cerința APCE privind organizarea unor noi alegeri „încalcă suveranitatea Georgiei”.
„Acceptarea acestei condiții din partea noastră ar fi echivalentă cu trădarea electoratului nostru și, prin urmare, a majorității covârșitoare a societății noastre”, a afirmat ea.
Totodată, Tsulukiani a subliniat că Georgia rămâne membră a Consiliului Europei și își va relua activitatea în APCE „când atitudinea nedreaptă se va schimba și șantajul va înceta”.
Protestele în masă nu s-au oprit în Georgia după ultimele alegeri parlamentare, în urma cărora, potrivit Comisiei Electorale Centrale, partidul de guvernământ „Visul Georgian” a obținut majoritatea absolută a voturilor. Opoziția contestă aceste rezultate și acuză autoritățile de fraudă electorală.
Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), care a monitorizat alegerile, și-a exprimat, de asemenea, îndoielile cu privire la corectitudinea scrutinului.
„Numeroasele probleme evidențiate în raportul nostru final au afectat negativ corectitudinea acestor alegeri și au subminat încrederea publicului în proces”, a declarat pe 20 decembrie Eoghan Murphy, șeful misiunii de observare a alegerilor.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


