Ministra de Externe a Germaniei, Annalena Baerbock, divorțează după 17 ani de căsătorie
Ministra de Externe a Germaniei, Annalena Baerbock, și soțul ei, Daniel Holefleisch, au confirmat că au inițiat procesul de divorț.

Potrivit eurointegration.com.ua, știrea a fost dezvăluită inițial de tabloidul Bild, iar ulterior confirmată chiar de cei doi într-o declarație oficială pentru presă.
Baerbock și Holefleisch au declarat că au luat decizia de a divorța „cu ceva timp în urmă” și au subliniat că nu au „parteneri noi”.
„Cel mai important pentru noi este să le oferim celor două fiice ale noastre posibilitatea de a crește într-un mediu plin de pace și dragoste. În acest sens, vom continua să locuim împreună în casa noastră din Potsdam”, se arată în declarație.
Motivul divorțului nu a fost comentat de cuplu.
Annalena Baerbock a fost căsătorită timp de 17 ani cu Daniel Holefleisch, pe care l-a cunoscut în cadrul Partidului Verzilor. Cei doi au împreună două fiice, în vârstă de nouă și 12 ani.
![]()
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.