Germania nu va participa la primele exerciții militare ale „coaliției celor dispuși”
Germania nu va participa la primele exerciții militare ale forțelor multinaționale din Polonia, create pentru a sprijini Ucraina.

Germania nu va participa la primele manevre militare ale „coaliției celor dispuși” pentru sprijinirea Ucrainei, care vor avea loc în Polonia, au declarat miercuri, 15 iulie, surse din cercurile guvernamentale de la Berlin. Potrivit surselor, este vorba despre „un exercițiu de stat major de mică amploare”, care se va desfășura fără participarea Germaniei, scrie dw.com.
Coaliția formată din aproximativ 35 de aliați ai Ucrainei a convenit, la reuniunea de la Paris din 13 iulie, asupra organizării primelor exerciții ale forțelor multinaționale pentru Ucraina. Aceste forțe sunt create pentru a sprijini Ucraina în cazul încheierii unui acord de încetare a focului cu Rusia. Primele manevre vor avea loc în Polonia, una dintre țările vecine ale Ucrainei.
Prin această acțiune, coaliția dorește să se pregătească pentru „garanții concrete de securitate pentru Ucraina, precum și pentru regiune”, a explicat premierul Poloniei, Donald Tusk. Printre celelalte țări participante, el a menționat Franța și Marea Britanie. În cadrul exercițiilor de stat major vor fi exersate în primul rând modalitățile de luare a deciziilor sau de deplasare a trupelor, de regulă, fără mutarea efectivă a tehnicii militare sau a soldaților pe teren.
Decizia privind contribuția Germaniei nu a fost încă luată
Crearea unor forțe multinaționale sub conducere europeană pentru asigurarea unei posibile încetări a focului în Ucraina a fost convenită în decembrie, la summitul privind Ucraina de la Berlin. Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat pe 13 iulie că aceste forțe sunt deja pregătite pentru a fi utilizate.
În același timp, cancelarul german Friedrich Merz a declarat doar că „coaliția celor dispuși” este pregătită să joace „un rol important” în garanțiile de securitate pentru Ucraina după încetarea focului, în strânsă cooperare cu Statele Unite.
„Guvernul federal al Germaniei și Bundestagul vor decide, de asemenea, asupra tipului și amplorii contribuției germane”, a subliniat cancelarul. Încă în decembrie, după summitul privind Ucraina de la Berlin, Merz a lăsat deschisă problema contribuției Germaniei la forțele multinaționale pentru Ucraina.


