FT: Assad a încercat să contacteze Rusia înainte de plecarea sa pentru negocieri cu opoziția
Ziarul Financial Times a reconstruit cronologia plecării lui Assad din Siria pe fondul ofensivei opoziției. Potrivit publicației, cu puțin timp înainte de plecare, el a încercat să contacteze Moscova pentru a începe negocieri cu opoziția în exil, dar acest lucru nu a funcționat.

Fostul președinte al Siriei, Bashar al-Assad, a încercat, cu câteva zile înainte de plecarea sa din Damasc, pe fondul ofensivei opoziției armate din țară, să contacteze Rusia pentru a purta negocieri cu opoziția politică aflată la Geneva, transmite Financial Times, citând surse, potrivit rbc.ru.
Aceste surse au spus că, cu trei sau patru zile înainte de plecare, Assad a semnalat Moscovei disponibilitatea de a începe negocieri cu opoziția politică aflată în exil la Geneva. Cu toate acestea, mesajul nu a ajuns la Rusia.
Potrivit publicației, Assad a părăsit Damasc împreună cu fiul său cel mare, Hafez, într-un vehicul blindat rusesc cu o zi înainte ca rebelii să preia controlul asupra capitalei, pe 8 decembrie dimineața. La miezul nopții din 7 decembrie, Assad se îndrepta spre baza aeriană rusă Hmeimim.
La bază, fostul președinte și fiul său au așteptat până la 4 dimineața pe 8 decembrie pentru a primi azil din partea Rusiei pe motive umanitare, după care au plecat spre Moscova.
Assad a spus că „a rămas la Damasc pentru a-și îndeplini îndatoririle până dimineața devreme, duminică, 8 decembrie”. Plecarea sa în Latakia, unde se află baza Hmeimim, a fost explicată prin necesitatea „coordonării cu aliații noștri ruși pentru a monitoriza operațiunile militare”.
Două surse ale FT au declarat că Assad a dat ordin armatei sale să se predea doar după ce a ajuns în afara capitalei și a ordonat să se ardă documentele și birourile guvernamentale.
„A fugit ca un câine noapte. Cu o oră înainte de fuga sa, le spunea celor din jur că totul va fi bine”, a povestit unul dintre informatorii FT care știa cum a fugit Assad din Damasc.
Ziarul a mai menționat că, la Moscova, Assad s-a întâlnit cu soția sa Asma, care se afla în tratament pentru cancer, iar în capitala rusă se aflau și alți copii ai familiei Assad, în afară de fiul cel mare.
Sursele au adăugat că Assad, în timp ce fugea, nu i-a avertizat pe membrii familiei sale extinse – veri, verișoare, nepoți și nepoate, familia soției sale (care se află în Rusia) – și nu și-a luat rămas bun de la nimeni care i-a fost loial o perioadă lungă de timp.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, în cadrul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri din 19 decembrie, că evenimentele recente din Siria nu indică faptul că Rusia a suferit o înfrângere în această țară.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.