theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
19 Mai 2025, 07:09
6 707
Copiază linkul
Link copiat

Franța va construi o închisoare de maximă siguranță în jungla sud-americană

O închisoare de maximă siguranță va fi construită în jungla Guyanei Franceze, pentru cei mai periculoși infractori, inclusiv traficanți de droguri și islamiști radicali.

Franța va construi o închisoare de maximă siguranță în jungla sud-americană.
Franța va construi o închisoare de maximă siguranță în jungla sud-americană.

Despre acest proiect a vorbit ministrul Justiției al Franței, Gerald Darmanin, într-un interviu acordat publicației Le Journal du Dimanche, în timpul unei vizite oficiale în Guyana Franceză, transmite kommersant.ru.

Potrivit ministrului, închisoarea va fi amplasată în comuna Saint-Laurent-du-Maroni, în nordul Guyanei, adânc în junglă, departe de drumuri, și va primi primii deținuți în anul 2028. Costul proiectului este estimat la 400 de milioane de euro.

„Strategia mea este simplă, să lovim crima organizată la toate nivelurile”, a declarat Darmanin, explicând de ce închisoarea va fi construită anume în Guyana. Acolo, spune el, începe traseul pe care drogurile sunt transportate către Franța.

Închisoarea va avea o capacitate de 500 de deținuți, dintre care 60 de locuri vor fi destinate unui regim deosebit de sever, având ca scop unic izolarea celor mai periculoși infractori implicați în traficul de droguri. Dintre acestea, 15 locuri vor fi rezervate pentru islamiști radicali.

Regimul penitenciar va include percheziții regulate, supraveghere electronică permanentă, aproape lipsa totală a plimbărilor și a vizitelor.

Guyana Franceză, departament de peste mări al Franței, este cunoscută pentru rata ridicată a criminalității. În 2023, aici a fost înregistrat un număr record de omoruri, 20,6 la 100.000 de locuitori, comparativ cu media națională a Franței de 1,5 la 100.000.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat