Filmul „Rambo: First Blood” cu Sylvester Stallone va avea parte de un prequel
Millennium Media, compania de producție cunoscută pentru „The Hitman's Bodyguard” și franciza „The Expendables” („Eroi de sacrificiu”), dezvoltă un prequel la filmul de acțiune „Rambo: First Blood”.

Filmul „Rambo: First Blood” a apărut în 1982 și marchează debutul personajului John Rambo — unul dintre cele mai emblematice personaje din filmele de acțiune ale cinematografiei americane. Interpretat de Sylvester Stallone, Rambo este un veteran al războiului din Vietnam care ajunge într-un orășel, unde șeriful local și adjuncții săi încearcă să-l alunge. Atunci, Rambo decide să le țină piept, transmite forbes.ru, citând deadline.com.
Potrivit publicației, compania de producție a prezentat prequelul „Rambo: First Blood” la târgul de filme de la Cannes. Proiectul se intitulează „John Rambo”. Filmul va fi regizat de Jalmari Helander, cineast finlandez cunoscut pentru filmele „Big Game”, „Rare Exports” și „Sisu”. Scenariul va fi semnat de Rory Haines și Sohrab Noshirvani, cunoscuți pentru „Black Adam” (Adam întunecatul). Filmările sunt programate să înceapă în octombrie, în Thailanda.
Potrivit sursei Deadline, detaliile legate de subiectul filmului nu au fost încă dezvăluite. Se așteaptă însă ca pelicula să spună povestea formării tânărului John Rambo în perioada războiului din Vietnam. Castingul se află deocamdată în fază incipientă. Conform sursei citate, Sylvester Stallone este la curent cu dezvoltarea proiectului, dar nu este implicat în acest moment.
„Suntem încântați să prezentăm un nou capitol din povestea lui Rambo. Acest proiect este un omagiu adus uneia dintre cele mai mari francize din istoria cinematografiei, care va atrage atât fanii vechi, cât și un public nou”, a declarat Jonathan Yunger, președintele companiei cinematografice Millennium.
„Am fost cel mai mare fan al lui Rambo încă de la 11 ani. Este ireal să ajung în postura de a regiza propriul meu film despre Rambo. Lanțul de evenimente care m-a adus aici dă un sens fantastic întregii mele copilării. Abia aștept să readuc pe marele ecran cel mai mare erou al filmelor de acțiune, acolo unde îi este locul”, a adăugat regizorul Jalmari Helander.
Cele cinci filme din franciza „Rambo” au generat în total peste 800 de milioane de dolari la box office-ul global. Ultimul film din seria „Rambo: Last Blood” a fost lansat în 2019 și a încasat 92 de milioane de dolari.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.