theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
4 Decembrie 2024, 08:53
6 388
Copiază linkul
Link copiat

CEDO condamnă România pentru inacțiune într-un caz de distribuire de fotografii intime

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat România pentru lipsa unei sancțiuni împotriva unui bărbat care a publicat pe internet fotografii intime ale fostei sale partenere.

CEDO condamnă România pentru inacțiune într-un caz de distribuire de fotografii intime.
CEDO condamnă România pentru inacțiune într-un caz de distribuire de fotografii intime.

CEDO a constatat încălcarea articolului 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, referitor la respectarea vieţii private şi de familie, relatează agerpres.ro, citând afp.com.

În 2016, fostul partener al reclamantei a trimis membrilor familiei acesteia fotografii intime ale tinerei. De asemenea, bărbatul a publicat imaginile și informații personale pe site-uri care oferă servicii de escortă.

Tânăra, care avea la acel moment 18 ani, a depus o plângere, însă procesul penal și investigațiile s-au prelungit atât de mult încât termenul de prescripție a expirat. După ce a epuizat toate căile de atac în România, aceasta s-a adresat CEDO în 2021.

În decizia sa, Curtea a subliniat „întârzierile excesive” în desfășurarea investigației și a constatat că legislația din România nu oferă o protecție adecvată împotriva violenței online. De asemenea, a remarcat „atitudinea neglijentă” a autorităților, care au pus parțial responsabilitatea pe seama reclamantei.

CEDO a obligat România să plătească tinerei 700 euro pentru daune materiale, 7.500 euro pentru daune morale și 125 euro pentru cheltuieli de judecată.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat