Vremea extremă distruge recolta Europei: Fermierii propun o soluție

Vara caldă și secetoasă, care ar fi fost practic imposibilă fără schimbările climatice, a redus recolta prognozată de cereale pe continent cu aproximativ 16,7 milioane de tone și i-a costat pe fermieri peste 3 miliarde de euro, potrivit centrului analitic Energy and Climate Intelligence Unit (ECIU), scrie  euronews.com.

„După această vară, mulți fermieri europeni se află la marginea prăpastiei”, spune Josephine Hertz, directoarea executivă a Alianței Europene pentru Agricultura Regenerativă (EARA).

„Într-un an, prețurile se prăbușesc pentru că recolta este prea mare; în următorul, seceta pedepsește simplul fapt că produci, iar fiecare astfel de fluctuație transferă o cotă tot mai mare din piață către aceiași câțiva procesatori și comercianți cu amănuntul, care între timp majorează prețurile pentru consumatori”.

Asociația producătorilor de legume din Franța, Légumes de France, a avertizat în iulie că pierderile în anumite segmente ar putea ajunge la 50 la sută.

Perturbările navigației prin Strâmtoarea Ormuz, provocate de războiul împotriva Iranului, au intensificat presiunea asupra pieței combustibililor și îngrășămintelor, iar seceta a limitat transportul de mărfuri pe mai multe căi navigabile interioare europene. Împreună, aceste probleme din lanțurile de aprovizionare alimentează îngrijorările privind creșterea costurilor de exploatare și amenințarea la adresa securității alimentare.

Dar este posibil ca, prin schimbarea metodelor de cultivare a pământului, să fie asigurat un viitor mai previzibil?

Diversificarea culturilor îi ajută pe fermieri să depășească extremele climatice

La ferma Curly Creek Ranch (sursă în limba engleză), din Țara Bascilor, în Spania, roșiile — una dintre cele mai profitabile culturi ale gospodăriei, vândute cu 7 euro kilogramul — au încetat să mai înflorească în perioada caniculei extreme.

«Imaginați-vă lungimea unei plante de tomate: treimea de mijloc a tulpinii este o porțiune goală, fără fructe. Nu am mai văzut niciodată așa ceva», povestește fermiera Megan Sapp, care este și directoare de relații externe la EARA (sursă în limba engleză). Înflorirea a reînceput mai târziu, iar ea speră că sezonul decalat spre o perioadă mai târzie va compensa parțial deficitul de recoltă.

Lipsa apei a afectat și dovlecii de Halloween: anul acesta, aceștia sunt mai mici decât de obicei. Iar temperatura ridicată a făcut ca porumbul, potrivit lui Megan, «să înceapă prematur să prezinte semne de arsură a frunzelor — nici acest lucru nu l-am mai observat vreodată».

Căldura a scos la iveală și punctele slabe ale sistemului local de alimentare cu apă, inclusiv infrastructura cu scurgeri: Curly Creek Ranch primea în mod regulat o cantitate de apă mai mică decât volumul zilnic prevăzut, iar autoritățile au fost nevoite să livreze 50 000 de litri cu autocisterne.

Totuși, diversificarea culturilor a ajutat la repartizarea riscurilor.

„Timp de mulți ani la rând nu am obținut nicio vânătă din cauza lipsei de căldură și, totuși, le-am plantat — pentru orice eventualitate, explică Megan. — Anul acesta, pariul a dat roade: pentru prima dată am avut o recoltă uriașă de vinete”.

Aceeași abordare este urmată și de fermierii din sudul Spaniei.

„Din punct de vedere istoric, ferma noastră a depins în mare măsură de cereale”, spune Janniek Schoonhoven, proprietarul fermei La Junquera (sursă în limba engleză) din Murcia. — „Treptat, ne-am diversificat producția, căutând sisteme mai rezistente la o climă tot mai imprevizibilă”.

Plantele aromatice, precum rozmarinul, lavanda, salvia și oregano, sunt deosebit de bine adaptate condițiilor mediteraneene aride. În același timp, ele aduc venituri bune: aproximativ 2 000 de euro pe hectar, la cheltuieli de circa 1.000 de euro, precizează Janniek. Fisticul, care suportă de asemenea bine climatul uscat, aduce și mai mult — aproximativ 2.350 de euro pe hectar, la costuri comparabile.

Însă înghețul dintr-o perioadă critică a distrus complet migdalele de la La Junquera — „o pierdere foarte semnificativă”, de aproximativ 700–1 050 de euro pe hectar.

Dificultățile tranziției de la culturile comerciale la cele noi

În pofida rentabilității atractive a unor culturi rezistente la secetă, trecerea la acestea nu este deloc simplă.

Deși plantele aromatice pot fi procesate în uleiuri esențiale, un produs cu valoare adăugată mai mare decât cerealele, «aceste piețe necesită procesare, investiții și cumpărători de încredere», explică Janniek.

Cerealele și oleaginoasele, în schimb, sunt mărfuri: producția standardizată este vândută angro, iar prețurile sunt determinate în mare măsură de piețele globale. Fermierii au de obicei cumpărători constanți pentru recoltă, dar aproape nicio posibilitate de a cere un adaos pentru rezistența la riscurile climatice. La La Junquera, grâul aduce aproximativ 600 de euro pe hectar, la cheltuieli de circa 500 de euro, spune Janniek.

Subvențiile sunt, de asemenea, direcționate mai frecvent către astfel de culturi. Politica Agricolă Comună a UE (PAC) prevede sprijin de bază pentru venit în funcție de numărul de hectare lucrate, nu de tipul sau volumul recoltei, astfel încât cea mai mare parte a finanțării ajunge în mod firesc la exploatațiile mari, care cultivă adesea tocmai culturi comerciale. UE intervine, de asemenea, dacă prețurile de piață ale acestor culturi scad sub pragul stabilit.

Dar nici culturile comerciale nu sunt protejate de vremea extremă. La Gut Weimarschmieden — o fermă ecologică de 700 de hectare, care aplică principiile agriculturii de conservare în Fladungen, Germania — orzul de primăvară și grâul de toamnă au avut de suferit din cauza căldurii, povestește administratorul Maximilian Krimm. Recolta de porumb a fost de aproximativ 17 tone, în loc de cele 25–30 obișnuite.

Mai bine s-au comportat grâul spelta și rapița. Maximilian ia în calcul și semănarea grâului emmer — un soi vechi de grâu, a cărui productivitate este cu 20–30 la sută mai mică decât cea a grâului obișnuit, la un preț doar puțin mai mare. „În general, încercăm să nu cultivăm ceea ce oferă o valoare adăugată mai mică: prețurile nu justifică acest lucru”, spune el.

Restabilirea sănătății solului poate schimba situația fermierilor din Europa

Producția culturilor comerciale se bazează de obicei pe metode intensive, care epuizează solul și sporesc emisiile, inclusiv cele generate de utilizarea îngrășămintelor sintetice — iar problema nu poate fi rezolvată doar prin alegerea culturilor.

„O cultură rezistentă la secetă, semănată într-un sol mort și compactat, unde practic nu mai există biodiversitate, va avea totuși de suferit: nu a mai rămas nimic acolo care să poată reține apa atunci când aceasta apare”, explică Lily Maxwell-Lwin, șefa departamentului de advocacy al organizației internaționale nonprofit Commonland (sursă în limba engleză).

Echipa sa lucrează cu comunități locale din peste 50 de țări, restaurând peisaje degradate printr-o abordare complexă, care combină impactul social, refacerea biodiversității, rentabilitatea financiară și dezvoltarea atașamentului față de propriul pământ.

„Pe majoritatea terenurilor arabile din regiunea noastră, aratul timp de mulți ani, monoculturile și utilizarea masivă a preparatelor sintetice au transformat solul într-un pământ dur și uscat, cu un conținut scăzut de carbon organic. Acest lucru limitează capacitatea solului de a absorbi și reține apa de ploaie. Drept urmare, apa pur și simplu se scurge, provocând eroziune”, explică Megan.

Un sol mai sănătos poate crește productivitatea, reduce necesitatea îngrășămintelor sintetice costisitoare și reține mai multă umiditate, atenuând consecințele atât ale secetelor, cât și ale inundațiilor. «Am văzut cum peisajele degradate se schimbă într-un deceniu: solul care anterior făcea crustă începe din nou să absoarbă ploaia, iar versanții de pe care apa doar se scurgea se transformă într-un fel de burete», spune Lily.

La La Junquera, un sistem de iazuri, șanțuri cu valuri, acoperire vegetală și design keyline încetinesc scurgerea apei și sporesc absorbția acesteia. „Pentru noi, adaptarea la secetă nu înseamnă căutarea unor resurse suplimentare de apă, ci utilizarea mult mai eficientă a fiecărei picături de ploaie care cade”, spune Janniek.

Tocmai acest lucru le oferă culturilor rezistente la secetă „o șansă reală”, subliniază Lily. «Dacă vrem ca fermierii să își asume riscul de a trece la soiuri mai puțin productive, dar mai rezistente la climă, trebuie mai întâi să investim în restaurarea pământului de sub ele, nu doar să le oferim un alt pachet de semințe și să considerăm că treaba este făcută».

Ce sprijin așteaptă fermierii de la autorități?

Sistemul de subvenții al PAC prevede recompense pentru practici regenerative, precum rotația culturilor, semănarea culturilor de acoperire și cultivarea leguminoaselor, care oferă îngrășăminte naturale și îmbunătățesc sănătatea solului. Totuși, fermierii continuă să suporte în principal singuri cheltuielile și responsabilitatea pentru implementarea acestor măsuri, primind prea puțină recunoaștere pentru contribuția lor la securitatea alimentară, la biodiversitate și la sănătatea oamenilor.

„Avem nevoie de politici care să facă adaptarea mai puțin riscantă pentru fermieri”, spune Janniek, enumerând printre priorități asigurări mai bune împotriva secetei și înghețurilor, precum și sprijin financiar pentru anii necesari ca culturile perene să prindă rădăcini.

Megan îi îndeamnă pe politicienii regionali să acționeze rapid și să aloce fonduri pentru tranziția către gestionarea regenerativă a terenurilor — prin servicii de consultanță, asigurări pentru perioada de transformare și investiții comune în utilaje noi.

Fermierii EARA obțin recolte la fel de mari sau mai mari, utilizând mai puțină apă și mai puține resurse, spune Josephine, însă „nici piața, nici PAC nu plătesc pentru reziliența creată». Ea solicită «o piață echitabilă și o PAC care să plătească pentru rezultate, nu doar pentru practici și hectare, astfel încât reziliența să nu mai fie o cheltuială pe care fermierii o suportă singuri”.

Unul dintre fermierii alianței, Gunnar Thelin de la Västra Gatugård — o gospodărie de cinci hectare din Vederslöv, Suedia — propune ca acest lucru să funcționeze astfel: măsurătorile prin satelit pe parcursul sezonului ar verifica dacă nivelul fotosintezei este mai ridicat decât valorile convenite pentru regiune, iar suprafața de sol gol și temperatura solului sunt sub pragurile stabilite.

Ai îndeplinit criteriile — primești bani din PAC, nu — nu primești. „Acesta este stimulentul pentru trecerea la practici regenerative”, spune el.

Nu toți împărtășesc această abordare. Maximilian recunoaște că «nu este un mare susținător al subvențiilor» și consideră că fermierii trebuie pur și simplu să se adapteze, trecând la agricultura regenerativă. Potrivit lui, simpla majorare a prețurilor nu este suficientă pentru a rezolva problema principală.

Dar pentru mulți, elementul care lipsește rămâne o piață echitabilă. „Cultivarea unei plante rezistente la secetă este doar jumătate din soluție”, spune Janniek. „Fermierii au nevoie și de o piață care să plătească suficient, astfel încât cultivarea acesteia să aibă sens”. Fără aceasta, avertizează Josephine, „Europa pierde sute de gospodării agricole pe zi — tocmai gospodăriile care dețin cheia regenerării sale”.