Fostul președinte al Kârgâzstanului, condamnat la 11,5 ani de închisoare
Fostul președinte al Kârgâzstanului, Almazbek Atambaev, a fost condamnat la 11,5 ani de închisoare. El este acuzat de însușirea ilegală a unor terenuri, îmbogățire ilicită și participare la revoltele din anul 2019.

Judecătoria raională Pervomaisk din Bișkek l-a condamnat în lipsă pe fostul președinte al Kârgâzstanului, Almazbek Atambaev, la 11,5 ani de închisoare pentru trei dosare penale reunite într-o singură procedură, transmite dw.com cu referire la akipress.org.
Potrivit anchetei, fostul șef de stat este vinovat de însușirea ilegală a unor terenuri în satul Koi-Taș din raionul Alamudun al regiunii Ciui, de îmbogățire ilicită și de participare la revoltele din 7–8 august 2019.
Instanța a dispus, de asemenea, confiscarea bunurilor lui Atambaev și retragerea distincțiilor de stat. Acesta este obligat să plătească și o amendă substanțială.
Avocatul lui Atambaev, Serghei Slesarev, a declarat că judecătorul nu avea dreptul să unească cele trei dosare într-un singur proces, potrivit portalului „24.kg”.
În același dosar a fost condamnat și fostul șef al administrației prezidențiale, Farid Niazov, care a primit o pedeapsă de șapte ani și opt luni de închisoare.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


