George Clooney și familia sa au primit cetățenia franceză
Actorul George Clooney, soția sa, activista pentru drepturile omului Amal Clooney, și cei doi copii ai lor au primit cetățenia franceză.

Familia a achiziționat în 2021 proprietatea viticolă Domaine de Canadel, aproape de satul Brignoles din sudul Franței. Clooney deține, de asemenea, conace în Italia și Anglia, un apartament în New York și proprietăți imobiliare în Kentucky, informează france24.com.
La începutul lunii decembrie, Clooney a declarat pentru RTL că casa din Franța este „locul în care ne simțim cel mai fericiți”. „Îmi place cultura franceză, limba voastră, deși încă nu o stăpânesc bine după 400 de zile de cursuri”, a recunoscut actorul de 64 de ani, subliniind că copiii săi sunt protejați de atenția paparazzilor. Într-un interviu din octombrie pentru revista Esquire, el a spus că nu ar vrea să-și crească copiii în Los Angeles, „în cultura Hollywood-ului”.
George și Amal, specialistă în drept internațional și una dintre avocatele fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, s-au căsătorit în 2014 la Veneția. În 2017, Amal a născut gemenii Alexander și Ella.
Clooney a câștigat două premii Oscar: pentru cel mai bun actor într-un rol secundar, pentru filmul „Syriana” din 2006, și ca producător al thriller-ului „Argo” din 2012.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


