Durov a povestit despre acuzațiile ciudate formulate împotriva sa în Franța
Fondatorul companiei Telegram, Pavel Durov, a declarat într-un interviu cu jurnalistul american Tucker Carlson că încă nu înțelege de ce anume este acuzat în Franța.

„La început s-a spus că nu am răspuns solicitărilor juridice, dar nu este adevărat. Și chiar dacă ar fi fost așa, interpretarea de „complicitate” este foarte forțată. Avocații spun că practic nu există precedente”, a declarat Durov, transmite rbc.ru.
Potrivit lui, înainte, în Franța, erau urmărite aplicații mici „fără conturi bancare, fără audit”, iar Telegram este „un nivel cu totul diferit: un miliard de utilizatori, audit, transparență”.
El consideră absurde acuzațiile autorităților franceze că „printre miliardul de utilizatori ai Telegram-ului s-ar fi găsit cei care s-au ocupat de activități ilegale”, iar el nu i-a oprit.
„Este același lucru cu arestarea lui Donald Trump pentru că unul dintre cei 350 de milioane de americani a comis o infracțiune. Sau cu încarcerarea lui Macron pentru o spargere în Toulouse. Un absurd”, este convins fondatorul Telegram.
Durov este cercetat în Franța sub acuzația de moderare insuficientă a conținutului în aplicația de mesagerie Telegram și de refuz de colaborare cu autoritățile. În august 2024, el a fost reținut pe aeroportul parizian Le Bourget și plasat în arest, dar apoi eliberat pe cauțiune de cinci milioane de euro și a primit interdicția de a părăsi Franța.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


