Designerul Giorgio Armani a lăsat moștenirea surorii sale
Printre moștenitori sunt menționate sora designerului, Rosanna, în vârstă de 86 de ani, două nepoate, Roberta și Silvana, precum și nepotul Andrea Camerana.

Potrivit presei, compania Giorgio Armani S.p.A. a anunțat venituri de 2,7 miliarde de dolari, iar designerul însuși deținea un iaht de 60 de milioane de euro și proprietăți în Milano, Paris, Saint-Tropez și St. Moritz, transmite gazeta.ru cu referire reuters.com.
În 1974, Giorgio Armani a prezentat pentru prima dată o colecție sub propriul nume. Mai târziu, prietenul său, arhitectul Sergio Galeotti, l-a convins să își deschidă propria companie și a preluat conducerea financiară a acesteia. Sub conducerea sa au fost create diviziile Giorgio Armani USA, Emporio Armani și Armani Jeans.
În mai 2023, Giorgio Armani a publicat o autobiografie, care s-a vândut în Statele Unite. Cartea include fotografii personale ale designerului, începând din copilăria timpurie și continuând cu imagini cu prietenii celebri și modele. În noua ediție este prezentată o versiune extinsă a povestirii lui Armani despre evenimentele din viața sa. În carte, Armani se definește drept „o persoană care duce lucrurile la bun sfârșit, nu doar vorbește despre ele”.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.