Trump i-a cerut lui Putin să propună Kievului și Europei ceva cu care aceștia ar putea fi de acord
În timpul unei convorbiri telefonice cu președintele Vladimir Zelenski și liderii europeni, președintele american Donald Trump a declarat că i-a cerut liderului Federației Ruse, Vladimir Putin, să vină cu o propunere pe care Ucraina și europenii să nu o respingă imediat.

Potrivit publicației Axios, care citează surse prezente în timpul discuției, după ce a vorbit cu Vladimir Putin, Donald Trump l-a sunat pe Vladimir Zelenski. La convorbire s-au alăturat și liderii Germaniei, Franței, Italiei, Finlandei și Comisiei Europene, transmite „Европейская правда”.
Trump le-a spus liderilor că Putin a fost de acord să înceapă imediat negocierile directe pentru un armistițiu. O sursă prezentă la discuție a menționat că a urmat câteva secunde de tăcere surprinsă.
Zelenski a amintit că Putin a mai fost de acord cu negocieri și că o primă rundă de discuții pentru încetarea focului a avut loc vineri la Istanbul. Trump nu a răspuns direct, potrivit surselor.
Sursele au precizat că Zelenski și alți lideri i-au reamintit lui Trump că ideea unei încetări imediate a focului pentru 30 de zile a fost propusă chiar de el.
Un reprezentant al Casei Albe a declarat pentru Axios că Trump „nu a fost niciodată de acord” ca armistițiul să fie o precondiție pentru negocieri și nu a spus niciodată că Zelenski ar putea decide condițiile tratativelor.
Trump le-a spus liderilor că Putin va prezenta un „memorandum de pace” cu condițiile lui pentru încetarea războiului.
O sursă implicată în discuție a declarat că Trump le-a spus lui Zelenski și liderilor europeni că i-a cerut lui Putin să vină cu „ceva cu care ei (ucrainenii și europenii) pot fi de acord”, nu o propunere care să fie respinsă imediat.
Zelenski a subliniat că rundele anterioare de negocieri cu Putin, inclusiv cea din săptămâna trecută, nu au dus la niciun rezultat, și a adăugat că, fără presiuni, Putin nu va ceda.
Un reprezentant al Casei Albe a mai precizat că Rusia a refuzat luni la rând să prezinte un document cu propria viziune asupra încheierii războiului, iar faptul că Putin a fost de acord să o facă reprezintă un pas important.
Liderii care au participat la discuție s-au arătat surprinși de faptul că Trump părea relativ mulțumit de ceea ce a auzit de la Putin și a prezentat acest lucru drept un progres, deși, aparent, poziția liderului rus nu s-a schimbat deloc, au mai spus sursele.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


