Astronauții NASA vor folosi smartphone-uri în spațiu
Astronauților NASA li s-a permis pentru prima dată să ia cu ei în spațiu smartphone-uri.

Anunțul a fost făcut pe X de administratorul agenției, Jared Isaacman.
Astronauții vor putea lua telefoane chiar în următoarea misiune, Crew-12, programată pentru 11 februarie. În acea zi vor pleca spre Stația Spațială Internațională Jack Hathaway, Sophie Adenot, Jessica Meir și cosmonautul Andrei Fediaev.
Telefoanele vor fi permise și echipajului misiunii Artemis II, care va efectua un zbor în jurul Lunii. „Oferim echipajelor noastre instrumente prin care pot surprinde momente speciale pentru familiile lor și pot împărtăși cu întreaga lume fotografii și videoclipuri inspiraționale”, a declarat Isaacman.
Potrivit Bloomberg, deocamdată NASA a autorizat doar cele mai recente modele de iPhone. Agenția a dat asigurări că, pe viitor, lista smartphone-urilor permise va fi extinsă.
Aprobarea noilor tehnologii la bordul ISS durează mult timp din cauza cerințelor stricte de siguranță, deoarece orice defecțiune tehnică poate avea consecințe catastrofale. Din acest motiv, până acum astronauții puteau lua cu ei doar echipamente mai vechi, deja testate, notează TechCrunch.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.