Studiu: Spanacul și varza protejează împotriva bolilor de inimă
Consumul regulat de spanac, varză și broccoli poate reduce semnificativ riscul de ateroscleroză și alte boli cardiovasculare, potrivit cercetătorilor australieni și danezi.

Oamenii de știință de la Universitatea Edith Cowan, Universitatea din Australia de Vest și Institutul Danez de Oncologie au analizat efectul vitaminei K1, care se găsește în legumele crucifere și cele cu frunze verzi. Ei au constatat că un consum zilnic de aproximativ o cană și jumătate de spanac, varză sau broccoli este asociat cu o grosime mai mică a pereților arterei carotide, relatează gazeta.ru.
Artera carotidă are rolul principal de a transporta sângele către ochi, creier și o mare parte a capului. Îngroșarea epiteliului acesteia (căptușeala internă formată din celule plate) este considerată un semn timpuriu al aterosclerozei, o afecțiune caracterizată prin acumularea de colesterol și alte grăsimi în pereții vaselor de sânge, formând plăci care reduc elasticitatea arterelor și îngreunează circulația sângelui.
Această boală poate duce la complicații grave precum infarctul sau accidentul vascular cerebral.
Autorii studiului subliniază că inclusiv o creștere mică a aportului de vitamina K1 aduce beneficii semnificative, și nu doar pentru sănătatea inimii.
„Varza și spanacul sunt ușor de introdus în alimentația zilnică. Vitamina K1 pe care o conțin este importantă și pentru sănătatea oaselor”, a precizat una dintre autoarele studiului, Montana Dupuy.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


