Principalul factor posibil al îmbătrânirii biologice
Un anumit tip de moarte celulară ar putea fi un factor-cheie al îmbătrânirii.

Necroza, o formă de moarte celulară necontrolată, ar putea fi un factor esențial al îmbătrânirii biologice. La această concluzie au ajuns cercetătorii de la Universitatea Cambridge. Rezultatele studiului au fost publicate în revista Oncogene, transmite gazeta.ru.
Oamenii de știință explică faptul că necroza este o formă distructivă și haotică de moarte celulară, care provoacă inflamații, afectează țesuturile din jur și contribuie la apariția bolilor cronice. Spre deosebire de moartea celulară „curată” și controlată, apoptoza, necroza este însoțită de ruperea membranelor celulare, fragmentarea ADN-ului și eliberarea haotică a conținutului celular.
„Necroza nu este doar o consecință a îmbătrânirii, ci poate fi chiar mecanismul său principal”, susține Karina Kern, autoarea principală a studiului și fondatoarea companiei britanice de biotehnologie LinkGevity.
„Odată cu vârsta, celulele devin tot mai vulnerabile la necroză, ceea ce duce la acumularea de daune, reducerea rezistenței organismului și accelerarea degradării biologice”, a explicat cercetătoarea.
Cercetătorii au analizat rolul necrozei în dezvoltarea cancerului, bolilor cardiovasculare, afecțiunilor renale și neurodegenerative. Efectul distructiv al necrozei s-a remarcat mai ales în formele agresive de cancer. Moartea celulară necontrolată a contribuit la creșterea tumorilor, stimulând formarea de noi vase de sânge și creând instabilitate imună.
Autorii consideră că țintirea proceselor care declanșează necroza, cum ar fi dezechilibrul de calciu în celule, ar putea deveni o nouă direcție de tratament pentru bolile cronice și cele legate de vârstă. Deși încercările anterioare de a bloca canalele de calciu nu au fost eficiente (în special în cazurile de accident vascular cerebral), înțelegerea mecanismului necrozei deschide perspective noi.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


