O nouă eră glaciară va începe la timp: Un „termostat” ultra-puternic va ajuta Pământul să depășească criza

Se estimează că acest mecanism va permite următorului epoc glaciar să înceapă la timp, și nu cu întârziere, așa cum se credea anterior, transmite focus.ua.

Creșterea nivelului de dioxid de carbon în atmosferă poate declanșa o serie de procese geologice și biologice care ar putea asigura începutul următorului epoc glaciar la timp. Anterior, se considera că acesta va apărea cu o întârziere de zeci de mii de ani, scrie Live Science.

Noul „termostat” climatic

Potrivit informațiilor, Pământul ar putea reacționa la volumele uriașe de CO2 emise de om printr-o corectare excesivă a dezechilibrului. Echipa de cercetători a descoperit însă un nou „termostat”, care îngroapă carbonul organic sub fundul mării atât de eficient, încât poate neutraliza complet emisiile antropice de carbon timp de 100.000 de ani.

Acest mecanism acționează de câteva ori mai rapid decât „termostatul leneș” cunoscut anterior, care fixa carbonul pe perioade de 500.000 – 1.000.000 de ani. Profesorul de geologie Andy Ridgwell de la Universitatea din California, Riverside, explică că acțiunea combinată a celor două „termostate” ar putea face ca următorul epoc glaciar să înceapă la timp, fără a fi întârziat de efectele schimbărilor climatice.

Autorii studiului avertizează însă că acest nou „termostat” nu protejează oamenii de efectele încălzirii globale. Dominic Hülze, specialist în modelare biogeochimică de la Universitatea din Bremen, Germania, subliniază că oamenii nu vor fi protejați de încălzirea globală nici în următorii 100 sau 1000 de ani.

Cum reglează Pământul clima

Cercetătorii suspectau de mult timp că planeta noastră reglează clima la scară geologică. Încă din anii 1980, au fost propuse teorii despre mecanismul cunoscut sub numele de feedback-ul meteorizării silicatice, care apare atunci când ploaia captează CO2 din aer și îl depune pe rocile silicatice. Este important de menționat că rocile silicatice sunt formate din minerale ce conțin oxigen și siliciu și constituie aproximativ 90% din scoarța terestră.

Dioxidul de carbon reacționează cu aceste roci, dizolvându-le și formând molecule care pătrund în sol și, în cele din urmă, ajung în ocean. Acolo, rocile formează calcar și cretă – cu alte cuvinte, CO2-ul este blocat pentru milioane de ani.

Conform oamenilor de știință, feedback-ul meteorizării silicatice funcționează ca un „termostat”: cu cât CO2-ul atmosferic este mai mare, cu atât Pământul se încălzește, intensificând ciclul apei. Pe măsură ce precipitațiile cresc, meteorizarea silicatului se accelerează – mai mult CO2 este transportat în ocean, iar concentrația atmosferică scade până la nivelul de fond.

Simplificat, acest mecanism funcționează și invers. Profesorul Ridgwell explică că, dacă planeta devine prea rece și nivelul CO2 scade prea mult, termostatul consumă prea puțin CO2 în comparație cu emisiile constante de bază provenite din manta, vulcani și alte forme magmatice. Astfel, mai puțin CO2 ajunge în ocean, iar nivelul său în atmosferă revine treptat la medie.

Totuși, feedback-ul meteorizării silicatice acționează lent. Oamenii de știință estimează că, după o perturbare, poate fi nevoie de până la un milion de ani pentru ca echilibrul CO2 să fie restabilit. Drept urmare, există evenimente climatice pe care acest mecanism nu le poate explica, inclusiv:

• ciclurile glaciare;
• ciclurile interglaciare;
• fenomenul „Pământului-bulgăre de zăpadă”.

În noul studiu, oamenii de știință au combinat mai multe proiecte într-un model unificat al ciclului global al carbonului climatic, care ia în considerare depozitarea carbonului organic pe fundul oceanului. Rezultatele au scos la iveală un al doilea „termostat”, bazat pe ciclul fosforului pe Pământ, care începe pe uscat în rocile ce conțin minerale precum apatitul.

Meteorizarea acestor roci sub acțiunea precipitațiilor eliberează fosfor, care pătrunde în sol, ajunge în pâraie și râuri și, în cele din urmă, în ocean. Aici, fosforul devine un nutrient esențial pentru fitoplancton, care îl folosește în procesele celulare. După moarte, fitoplanctonul se depune pe fundul oceanului, acumulând carbon organic, fosfor și alți nutrienți.

Într-o lume mai caldă, mai mult fosfor ajunge în ocean, ceea ce favorizează creșterea fitoplanctonului, iar acest lucru înseamnă că mai mult carbon organic și fosfor ajunge pe fundul mării. Pe de altă parte, oceanele mai calde conțin mai puțin oxigen, iar deoxigenarea eliberează fosfor înapoi în apă.

Pe măsură ce fosforul reintră în lanțul trofic, fitoplanctonul continuă să se înmulțească, absorbind fosfor din uscat și din ocean. Acest proces determină o creștere rapidă a microorganismelor – mai mult CO2 este absorbit din atmosferă, iar cantitatea de carbon organic depozitată pe fundul oceanului crește, ceea ce duce la scăderea temperaturii globale.

Simplificat, cu cât lumea devine mai caldă, cu atât oceanele devin mai productive, rețin mai mult carbon și contribuie la răcirea planetei. Totuși, diferența dintre ciclul fosforului și cel al silicatului este că concentrația de fosfor din ocean nu scade odată cu răcirea Pământului, deoarece continuă să fie eliberat de pe fundul mării.

În cele din urmă, ciclul fosforului va restabili echilibrul, dar planeta poate „supra-corecta”, provocând fenomene extreme precum „Pământul-bulgăre de zăpadă”. Autorii studiului menționează că nu este clar cum va reacționa acest al doilea „termostat” la schimbările climatice actuale, dar oceanele sunt mult mai bogate în oxigen comparativ cu trecutul, ceea ce face puțin probabil un scenariu de tip „bulgăre de zăpadă”.

Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.