Identitatea unui infractor poate fi reconstituită pe baza ADN-ului
Cercetătorii chinezi au prezentat un model capabil să recreeze imagini 3D ale feței unei persoane pe baza datelor sale genetice. Lucrarea a fost publicată în revista Advanced Science (SciAdv).

Tehnologia dezvoltată a primit numele de Difface. Aceasta analizează diferențele dintre nucleotizii individuali ai ADN-ului și le corelează cu așa-numiții „nori de puncte” - modele digitale 3D ale suprafeței feței, transmite gazeta.ru.
Tehnologia a fost testată pe un set de date care includea reprezentanți ai etniei han: au fost utilizate 9.674 de perechi de imagini genetice și 3D. Difface a demonstrat o mare precizie în reconstruirea feței pe baza ADN-ului. Luarea în considerare a unor parametri suplimentari, cum ar fi vârsta, sexul și indicele de masă corporală, a îmbunătățit și mai mult rezultatul.
„Este uimitor, dar Difface poate recrea o imagine tridimensională a feței unei persoane doar pe baza ADN-ului său și chiar poate prognoza cum va arăta aceasta în viitor”, a spus unul dintre autorii lucrării, Luonan Chen de la Academia Chineză de Științe.
Dezvoltarea ar putea găsi aplicații în criminologie, inclusiv în investigarea infracțiunilor pe baza urmelor genetice lăsate la locul faptei.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


