Cercetătorii au descoperit cum expresia facială proprie influențează percepția emoțiilor altor persoane

Teoria numește acest mecanism „feedback mimetic”. Până acum, rolul său în recunoașterea și procesarea emoțiilor a fost insuficient studiat. Un nou studiu, care utilizează stimularea electrică neuromusculară a feței (fNMES), a umplut în mare măsură acest gol, transmite naukatv.ru.

„Această lucrare (și alte cercetări ale laboratorului nostru) este inspirată de recunoașterea avantajelor fNMES comparativ cu alte metode de studiere a rolului feedbackului mimetic în emoții. Metoda permite, în special, un control mai precis asupra mușchilor activați, momentului activării și intensității acesteia”, explică psihologul Joshua Baker de la Universitatea Essex, autorul principal al studiului.

A fost realizată o serie de experimente în care fNMES a fost combinat cu electroencefalograma (EEG). Rezultatele lor, publicate în revista Communications Psychology, arată că stimularea mușchilor feței influențează emoțiile și determină o predispoziție în evaluarea expresiilor faciale ale altora.

„Concret, când stimulam mușchiul zigomatic mare (principalul mușchi implicat în zâmbet), participanții spuneau că se simt mai fericiți, iar când stimulam mușchiul care coboară colțul gurii (implicat în expresia de tristețe), ei sesizau opusul. Într-un alt experiment, am descoperit că stimularea mușchilor zâmbetului îi făcea pe oameni să vadă mai des fericire în fețe ambigue”, precizează doctorul Baker.

Scopul principal al studiului a fost determinarea momentului în care expresia facială proprie începe să influențeze percepția emoțiilor, iar fNMES permite o precizie maximă în acest sens.

„Am vrut să stabilim dacă feedbackul mimetic joacă un rol mai important în etapele timpurii sau mai târzii ale percepției expresiilor emoționale (de exemplu, în timpul imitării involuntare). De asemenea, ne-a interesat modul în care creierul integrează informațiile de la propria față cu cele vizuale de pe ecran, pentru aceasta am măsurat activitatea cerebrală cu ajutorul EEG”, povestește cercetătorul.

Fețe triste, vesele și neutre

Echipa a pregătit mai multe de imagini cu fețe care aveau expresii neutre, ușor fericite sau ușor triste. Pentru studiul pilot, au fost folosite portrete ale unor persoane clar fericite.

„Studiul pilot ne-a permis să identificăm momentul imitării involuntare a feței, când participanții vedeau fețe fericite, folosind electromiografia facială a mușchilor zigomatici”, spune Baker.

Acest lucru a ajutat la stabilirea momentului optim pentru stimularea mușchilor faciali în timpul vizualizării fotografiilor.

În studiul principal, au participat 51 de adulți. Li s-au arătat imagini cu expresii faciale ambigue, fiecare timp de o secundă, iar apoi li s-a cerut să spună dacă fața era fericită sau tristă.

„În două treimi din cazuri am stimulat mușchiul zigomatic timp de o jumătate de secundă cu fNMES. Stimularea avea loc fie în timpul procesării vizuale timpurii (−250 milisecunde până la +250 milisecunde după apariția feței), fie în timpul procesării târzii (500–1.000 milisecunde — timpul imitării involuntare observat în studiul pilot). În restul cazurilor, nu am aplicat stimulare”, explică Baker.

Pentru a verifica eficiența stimulării, fețele participanților au fost înregistrate cu o cameră web și analizate ulterior cu software specializat pentru detectarea zâmbetelor.

„Am constatat că stimularea mușchilor zâmbetului crea o tendință de a interpreta fețele neutre ca fiind fericite. Cu alte cuvinte, participanții clasificau mai des fețele neutre ca fericite atunci când zâmbeau (datorită fNMES). Totuși, momentul stimulării, devreme sau târziu, nu conta”, afirmă cercetătorul.

Marker de recunoaștere

Pe durata experimentelor, tuturor participanților li s-a înregistrat activitatea cerebrală prin EEG. Analiza a arătat că fNMES în timpul procesării vizuale timpurii influențează potențialul N170, considerat un marker neuronal al procesării feței.

„În condițiile fără stimulare (grupul de control), fețele fericite provocau un răspuns vizual mai puternic decât cele triste. Interesant este că amplitudinea N170 putea prezice dacă o față neutră va fi clasificată ca fericită sau tristă. Mai mult, când stimulam mușchii zâmbetului chiar înainte și în timpul procesării vizuale timpurii, răspunsul vizual scădea, iar o amplitudine N170 mai mică indica o clasificare ca față fericită (valabil atât pentru fețe neutre, cât și emoționale). Așadar, relația dintre reacția vizuală a creierului și percepția feței se modifica sub influența fNMES”, continuă psihologul.

Cercetătorii concluzionează că recunoașterea emoțiilor este un proces multisenzorial, influențat nu doar de ceea ce vedem, ci și de expresiile propriei fețe.

„Concluzia principală a studiului nostru este că feedbackul mimetic poate reduce dependența creierului de procesarea vizuală atunci când interpretează expresii emoționale. Când corpul oferă semnale emoționale relevante, de exemplu, de la mușchii zâmbetului, sistemul vizual nu mai trebuie să muncească la fel de mult pentru a înțelege ambiguitățile vizuale. Rezultatele noastre au implicații importante pentru înțelegerea percepției emoțiilor. Nu este vorba doar despre ce vedem, ci și despre ce ne comunică propriul corp”, rezumă cercetătorul.

Ce urmează

Metodele de cercetare și analiză vor fi îmbunătățite pentru studii mai complexe în viitor.

„Dorim să folosim fNMES pentru a stimula alți mușchi faciali și a genera alte emoții, cum ar fi dezgustul, și să vedem dacă acestea pot influența preferințele față de obiecte. De asemenea, plănuim să combinăm fNMES cu alte metode de neuroștiință cognitivă, cum ar fi fMRI și stimularea magnetică transcraniană (TMS), pentru a înțelege mai bine mecanismele cerebrale care stau la baza feedbackului mimetic”, a încheiat Joshua Baker.

Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.