Care este momentul ideal pentru prima ceașcă de cafea sau ceai
Cofeina poate îmbunătăți starea de spirit, în special în primele 2,5 ore după trezire. La această concluzie au ajuns cercetătorii germani. Rezultatele studiului au fost publicate în revista Scientific Reports (SciRep).

Oamenii de știință au analizat datele a două studii ample, care au implicat peste 230 de tineri. Pe parcursul mai multor săptămâni, participanții au înregistrat de mai multe ori pe zi dacă au consumat băuturi cu cofeină în ultimele ora și jumătate. De asemenea, aceștia și-au evaluat starea emoțională într-o aplicație mobilă, scrie gazeta.ru.
S-a constatat că după o ceașcă de cafea sau ceai nivelul de bucurie și entuziasm al voluntarilor creștea, în special dacă băutura era consumată în primele 2,5 ore după trezire. Efectul asupra emoțiilor negative era mai puțin frecvent și mai puțin pronunțat.
Totodată, studiul a arătat că efectul revigorant al cofeinei era mai puternic la cei care se simțeau obosiți și mai slab în prezența altor persoane. În același timp, tendința spre anxietate sau depresie nu influența rezultatele.
Autorii subliniază că cofeina poate fi un mod util de a susține o stare de spirit pozitivă pe parcursul zilei, mai ales dimineața. Totuși, caracterul observațional al studiului nu permite afirmarea unei legături cauzale directe.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


