Un campion mondial din China a demonstrat că dopajul a ajuns în corpul său prin inhalare accidentală
Campionul mondial la săritura în lungime din 2022, chinezul Wang Jianan, a fost declarat nevinovat pentru dopaj, reușind să demonstreze că a inhalat accidental substanța interzisă.

În proba de dopaj a sportivului, prelevată la 1 noiembrie 2024 în perioada extracompetițională, a fost depistat terbutalină – o substanță interzisă. Totuși, Agenția Antidoping din China (CHINADA) a stabilit că sportivul nu a avut vină sau neglijență în această încălcare, astfel că nu i-a fost impusă nicio suspendare, transmite athleticsintegrity.org.
Investigația agenției CHINADA a arătat că rezultatul pozitiv al testului antidoping al atletului în vârstă de 29 de ani, Wang Jianan, a fost cauzat de inhalarea pasivă a particulelor medicamentului dispersate în aer, atunci când sportivul a însoțit un membru al familiei care urma o terapie cu nebulizator la un spital local pe 31 octombrie și 1 noiembrie 2024. Un nebulizator transformă medicamentul într-un aerosol fin pentru inhalare.
Unitatea pentru Integritate în Atletism (AIU) a fost notificată cu privire la decizia CHINADA la 20 martie 2025 și, ulterior, a desfășurat propria investigație.
„După o investigație amănunțită, AIU a decis să nu conteste decizia CHINADA”, a declarat președintele organizației, David Howman.
Wang Jianan a câștigat medalia de aur la Campionatul Mondial din 2022 de la Oregon, a fost medaliat cu bronz la Campionatul Mondial 2015 de la Beijing. La Jocurile Olimpice de la Paris a ocupat locul opt, la Tokyo nu a ajuns în finală, iar la Rio de Janeiro s-a clasat al cincilea.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


