Moldova va juca împotriva Italiei în preliminariile Campionatului Mondial 2026: Biletele costă între 200 și 1.000 de lei
Federația Moldovenească de Fotbal a pus în vânzare biletele pentru meciul cu Italia din cadrul preliminariilor Campionatului Mondial din anul 2026.

Acestea pot fi cumpărate online, iar prețul acestora variază între 200 și 1.000 de lei. Achiziționarea tichetelor se va face în baza codului personal de 13 cifre, cu verificarea codului la sistemul de acces pe stadion, transmite Radio Moldova.
Accesul gratuit fără bilet este permis pentru un singur copil cu vârsta de până la șase ani, care va fi ținut în brațe de către adultul însoțitor cu bilet.
Reamintim că meciul Republica Moldova - Italia se va disputa pe 13 noiembrie, pe stadionul Zimbru din Capitală. Partida va începe de la ora 21 și 45 de minute și va fi transmisă în direct și in exclusivitate de postul de televiziune Moldova 1.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


