Gazdele Campionatului Euro 2028 vor trebui să ajungă la turneu prin calificare
Turneul va avea loc în Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda. Echipele naționale ale acestor țări nu vor obține un loc garantat în partea finală a Campionatului European și vor juca în turneul de calificare.

UEFA a publicat sistemul de calificare pentru Campionatul European din 2028. Calificarea automată în faza finală nu va fi acordată tuturor echipelor naționale care vor găzdui turneul, transmite rbc.ru.
Decizia a fost luată în cadrul ședinței Comitetului Executiv al Uniunii Asociațiilor Europene de Fotbal (UEFA), desfășurată la Bilbao.
Euro 2028 va avea loc în Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda, iar echipele naționale ale acestor țări vor participa în calificări. În faza finală a turneului vor evolua 24 de echipe.
În preliminarii, selecționatele vor fi împărțite în 12 grupe a câte patru sau cinci participante. Cele 12 câștigătoare ale grupelor și cele mai bune opt echipe clasate pe locul doi vor obține calificarea directă la turneul final al Euro 2028.
Două locuri în turneul final vor fi rezervate pentru cele mai bune două țări gazdă (dintre cele patru) care nu se vor califica direct, în baza rezultatelor din preliminarii. Celelalte bilete vor fi disputate în meciuri de baraj între celelalte echipe clasate pe locul doi în grupe și cele mai bune câștigătoare ale grupelor din Liga Națiunilor UEFA, care nu s-au calificat.
Echipele rusești sunt suspendate din februarie 2022 pentru o perioadă nedeterminată de la participarea în competițiile internaționale. În acest context, echipa națională a Rusiei a ratat Campionatul Mondial 2022 și Euro 2024, iar cluburile rusești nu au participat la cupele europene. De asemenea, Rusia nu s-a regăsit nici pe lista participanților la tragerea la sorți a preliminariilor europene pentru Cupa Mondială din 2026.
Campionatul European din 2024 a fost câștigat de echipa națională a Spaniei.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


