Zborul Paris – Chișinău, întârziat cu peste 24 de ore. AAC invocă o o defecțiune tehnică
Zborul de pe ruta Paris – Chișinău a înregistrat o întârziere semnificativă din cauza unei defecțiuni tehnice la aeronavă, informează Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC).

Operatorul aerian a identificat o altă aeronavă, iar îmbarcarea pasagerilor urmează să înceapă în scurt timp, transmite deschide.md.
Autoritatea a anunțat că va verifica dacă pasagerilor le-a fost oferită asistența necesară, în conformitate cu normele privind protecția consumatorilor.
„Reiterăm că pasagerii au dreptul la informare și sprijin în astfel de situații, iar respectarea acestor obligații este monitorizată cu prioritate”, precizează instituția.
Precizăm că peste 100 de pasageri ai cursei Paris – Chișinău au rămas blocați timp de peste 24 de ore pe Aeroportul Beauvais din Franța, după ce zborul lor, programat pentru vineri dimineață, 4 iulie, la ora 09:20, a fost amânat de mai multe ori din motive tehnice.
Pasagerii, printre care copii mici, persoane în vârstă, au relatat pe rețelele sociale că nu au primit informații clare de la compania aeriană și că au fost nevoiți să petreacă noaptea în condiții improprii, așteptând în terminal pe bănci metalice sau pe jos.
Mai mulți dintre aceștia au acuzat lipsa de comunicare și sprijin din partea companiei, afirmând că au fost ținuți în incertitudine, fără apă, hrană sau un loc sigur de odihnă. Situația a generat indignare, iar unii pasageri au redactat și publicat mesaje colective de protest.
„Nu avem nicio informație clară din partea reprezentanților companiei aeriene. Zborul a fost amânat deja de cinci ori, iar de fiecare dată suntem lăsați în totală incertitudine. Suntem aici peste 100 de persoane, printre care copii, bebeluși și oameni în vârstă. Suntem nevoiți să stăm ore întregi pe bănci metalice tari, copiii nu au unde să doarmă, iar adulții sunt epuizați psihic și fizic.
Compania aeriană nu oferă explicații, nu comunică motivele și nu garantează că zborul va avea loc. O asemenea atitudine față de pasageri este umilitoare. Am găsit informații că astfel de cazuri cu această companie se întâmplă frecvent. De ce este permis acest lucru? Unde este controlul? Cine poartă responsabilitatea?
Nu cerem imposibilul. Vrem doar să ajungem acasă și să fim tratați cu respect. Dacă zborul va fi amânat sau anulat din nou, acest lucru va confirma definitiv că pentru SkyUp oamenii nu contează. Noi nu suntem bagaje. Suntem pasageri și merităm respect”, a scris o femeie pe o rețea de socializare.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.