Cadourile comandate de pe Temu și alte platforme pot fi scutite de TVA, dar există o condiție
Cumpărătorii din Moldova vor plăti TVA de 20% pentru coletele comandate pe platforme online internaționale, inclusiv dacă au fost achitate înainte de 1 noiembrie, dar vor ajunge în țară și vor fi vămuite după această dată.

Data plasării sau achitării comenzii nu va influența aplicarea noilor reguli, transmite Radio Moldova.
„De la 1 noiembrie, indiferent de momentul în care a fost plasată comanda, chiar dacă, de exemplu, la 10 octombrie, dacă trimiterea poștală va sosi și va fi prezentată pentru vămuire începând cu 1 noiembrie, aceasta va fi supusă TVA. Contează data introducerii coletului pe teritoriul Republicii Moldova, prezentarea acestuia autorităților vamale și depunerea declarației vamale”, a explicat șeful Direcției Organizarea Controlului Vamal și Facilitarea Comerțului, Igor Iurco.
Potrivit acestuia, noile reguli se aplică achizițiilor online cu o valoare de până la 150 de euro, pentru care va fi calculat TVA în mărime de 20%. Bunurile a căror valoare depășește acest prag vor fi în continuare impozitate conform regulilor în vigoare, cu achitarea taxelor de import.
TVA va fi calculat în funcție de valoarea efectivă a bunurilor achiziționate, fără a lua în considerare cheltuielile de transport și asigurare. Vămuirea va fi efectuată de operatorii poștali, care vor prezenta coletele autorităților vamale.
Cum poate fi contestată valoarea coletelor-cadou
În cazul coletelor primite cadou sau al bunurilor oferite gratuit de platformele online, atunci când valoarea declarată este zero, cetățenii vor putea prezenta documente confirmative pentru a demonstra valoarea reală a bunurilor. Dacă o persoană consideră că autoritățile vamale au evaluat incorect coletul, aceasta poate solicita reevaluarea lui.
„Orice persoană care consideră că autoritățile vamale au impozitat expedierea pornind de la o anumită valoare, deși în realitate a fost achitată o altă sumă, poate demonstra acest lucru prin declarații și documente confirmative, inclusiv dovezi ale plății către expeditor. Respectiv, valoarea coletului poate fi revizuită”, a menționat Iurco.
Cum va fi achitat TVA
TVA în mărime de 20% pentru achizițiile online cu o valoare de până la 150 de euro va fi achitat după sosirea coletelor pe teritoriul Moldovei și prezentarea acestora autorităților vamale pentru vămuire. Pentru a simplifica procedura și a evita întârzierile, operatorii poștali vor prezenta trimiterile Serviciului Vamal, le vor declara și vor achita taxele corespunzătoare. Ulterior, aceste sume vor fi încasate de la cumpărători la primirea coletelor.
„În esență, vrem ca persoana să nu fie nevoită să participe la formalitățile vamale. Prin lege, operatorului poștal îi este încredințată prezentarea acestor trimiteri poștale autorităților vamale, declararea lor și achitarea TVA”, a declarat Iurco.
Ce se va întâmpla dacă sunt comandate mai multe colete pe același nume
Persoanele care comandă separat mai multe colete trebuie să țină cont și de regula celor 14 zile. Chiar dacă fiecare comandă este considerată o trimitere poștală separată, primirea mai multor colete în această perioadă poate atrage aplicarea altor reguli de impozitare.
Astfel, dacă o persoană primește mai multe trimiteri poștale în decurs de 14 zile, se aplică regula privind achitarea tuturor taxelor de import prevăzute pentru bunurile respective, a explicat șeful Direcției Organizarea Controlului Vamal și Facilitarea Comerțului.
Cetățenii pot găsi informații despre noile reguli pe site-ul Serviciului Vamal, în secțiunea dedicată trimiterilor poștale internaționale. Pentru clarificări suplimentare, aceștia se pot adresa centrului unic de contact al instituției, la numărul de telefon 022 788 888, care funcționează non-stop.
Autoritățile estimează că noua taxă va aduce la bugetul de stat circa un miliard de lei pe an. Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a declarat că fiecare operator va putea alege independent modalitatea de declarare și încasare a taxei, în funcție de particularitățile activității sale.
Totodată, legislația nu prevede restituirea TVA în cazul în care cumpărătorul returnează bunul, chiar dacă acesta nu i-a îndeplinit așteptările sau s-a dovedit a fi deteriorat.
În plus, de la 1 ianuarie 2027 va fi introdusă o taxă administrativă în valoare de 12 lei pentru fiecare colet, indiferent de valoarea acestuia.
Potrivit datelor Serviciului Vamal, în 2025, în Moldova au ajuns peste 11,2 milioane de colete din străinătate. Aproape 70 de mii dintre acestea au costat mai mult de 150 de euro. Valoarea totală a taxelor de import achitate pentru ele a constituit circa 1,1 miliarde de lei.


