Bugetul militar al Republicii Moldova s-a dublat în patru ani
„Investim în apărare pentru că ne dorim pace”, a declarat președintele Parlamentului Igor Grosu la Moldova Security Forum.

Potrivit acestuia, din 2022, bugetul pentru apărare a fost mai mult decât dublat și a ajuns în acest an la 2 miliarde de lei.
Speakerul a declarat că, din 2022, spațiul aerian al Republicii Moldova a fost încălcat de 88 de ori de rachete, drone și fragmente ale acestora. 50 dintre aceste incidente s-au produs doar în acest an, relatează logos-press.md.
„Pe fundalul acestor incidente apare o întrebare foarte simplă, pe care ne-o adresează oamenii: poate statul să ne protejeze?”, a declarat Igor Grosu.
El a comunicat că, în 2022, cheltuielile pentru apărarea națională se ridicau la mai puțin de 900 de milioane de lei, în timp ce în acest an pentru apărare sunt alocate aproape 2 miliarde de lei.
„Cu alte cuvinte, am majorat de mai mult de două ori bugetul pentru apărare. Desigur, în termeni absoluți, Republica Moldova nu poate concura cu statele europene, dar nu despre asta este vorba. Este vorba despre faptul că apărarea nu mai este privită ca o problemă secundară, ci este recunoscută drept una dintre cele mai importante obligații ale statului. Investim în apărare pentru că ne dorim pace”, a declarat Igor Grosu.
Amintim că Strategia militară pentru anii 2025–2035, aprobată în octombrie anul trecut, prevede majorarea finanțării Forțelor Armate până la 1% din PIB până în anul 2034. În ultimii ani, cheltuielile pentru apărare au constituit 0,4–0,5% din PIB.


