Vladimir Andronachi, eliberat din arest: Va fi cercetat sub control judiciar
Fostul deputat democrat Vladimir Andronachi a fost eliberat din Penitenciarul nr. 13.

Acesta va fi cercetat în continuare sub control judiciar. Anunțul a fost făcut de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, transmite unimedia.info.
Potrivit instituției, anterior procurorii au contestat decizia instanței și au cerut prelungirea arestului preventiv, însă judecătorul a respins cererea.
Andronachi a fost reținut pe 2 septembrie 2025. El este vizat într-un dosar penal de spălare de bani în proporții deosebit de mari și este acuzat de crearea și conducerea unei organizații criminale.
În februarie 2026, fostul deputat a fost eliberat sub control judiciar în dosarul privind spălarea de bani, însă pe 24 martie a fost din nou reținut în cadrul anchetei unei noi scheme.
Potrivit anchetei, Andronachi și fostul vicepremier pentru reintegrare Victor Osipov sunt implicați în organizarea unei scheme de introducere ilegală a produselor accizate prin magazine duty-free, ceea ce a cauzat statului un prejudiciu de peste 4 miliarde de lei.
Pe 26 martie, instanța a dispus arestarea ambilor suspecți. Apărarea lui Andronachi susține nevinovăția acestuia și consideră că urmărirea penală este neîntemeiată.


