theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
26 Martie 2025, 09:31
5 019
Copiază linkul
Link copiat

Violența domestică în Moldova: 20 de femei, ucise într-un an

Femeile care suferă din cauza violenței domestice se adresează tot mai des Poliției. Situația se îmbunătățește, dar lent, iar, potrivit specialiștilor, încă este departe de a fi ideală.

Violența domestică în Moldova: 20 de femei, ucise într-un an.
Violența domestică în Moldova: 20 de femei, ucise într-un an.

20 de moldovence au murit, anul trecut, fiind victime ale violenței de familie, iar cel mai grav este că aproape 80 la sută dintre femei nici nu văd o problemă în violența domestică. Statisticile alarmante au fost prezentate de Agenția Națională de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor, creată acum un an pentru eradicarea fenomenului, transmite tv8.md.

„A venit acasă și eu îl întreb: unde ai fost până la ora asta? Orice soție întreabă, mai ales când ai trei copiii și el îmi spune: Dar cine ești tu să mă întrebi pe mine unde am fost? Eu mă întorc la el și îi zic, cum cine sunt? Sunt mama copiilor tăi, dar el îmi spune: Tu pentru mine ești un nimeni ca să mă întrebi și mă ia, mă izbește, fiind cu cel micuț în brațe, mă izbește cu capul în perete și au apărut vânătăi la mâni. Cel mijlociu s-a speriat, el nu avea curaj în fața lui”, a menționat victima violenței în familie, Irina.

Este probabil una din puținele scene pe care putem să o redăm din povestea de viață a Irinei. Majoritatea afectează emoțional și nu pot fi povestite în nici-un reportaj. În 13 ani de căsnicie Irina spune că a văzut de mai multe ori moartea cu ochii. Și mai grav este că actele de violență se petreceau în prezența celor trei copii. A căutat ajutor la cei mai apropiați oameni, dar nu a găsit susținere.

„Bunica mea tot timpul spunea: Un soț dacă este agresiv, Dumnezeu cu el dar măcar la copiii să tragă, dar el nici la copii nu trăgea și eu îi zic, măcar în fața copiilor să dea dovadă de bărbăție, de tată, că tu ești exemplu pentru ei dar el îmi spune: Tu încă nu ai văzut bătaie, tu încă nu ai stat în spital din mâinile mele, eu încă nu te-am umplut pe tine de sânge, ce asta e bătaie?”, a punctat victima violenței în familie, Irina.

Într-o zi femeia a găsit, totuși, curaj să depună plângere la Poliție. Oamenii legii au sfătuit-o să caute suport la Agenția Națională de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie. 

Directoarea instituției spune că în situația Irinei sunt cu mult mai multe femei decât ne imaginăm.

„Doar unu din zece cazuri de violență sunt raportate. 76 procente dintre femei consideră că violența este ceva „obișnuit”. Fiecare al treilea dintre noi cunoaște o persoană victimă. Cifrele sunt alarmante. Dar dincolo de ele, sunt vieți distruse, traume care nu se șterg și copii care cresc în frică”, a subliniat directoarea generală ANPCV, Viorica Țîmbalari.

Doar anul trecut, la Poliție au fost înregistrate aproape 16.000 de cazuri de violență în familie. Cifra este într-o ușoară creștere față de 2023. Autoritățile cred că se întâmplă și datorită faptului că tot mai multe victime își denunță agresorii.

Unele femei, trecute de prima tinerețe, spun că fenomenul nu este unul nou, doar că natura violenței a devenit mai gravă.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat