Vettingul procurorilor și judecătorilor ar putea fi prelungit până în 2027: Comisia nu respectă termenele
Procesul de evaluare externă a procurorilor și judecătorilor din Republica Moldova ar putea continua și în anul 2027.

Vicepreședinta Comisiei de Vetting, Virginia Moraru, a declarat că termenul inițial nu este suficient pentru finalizarea tuturor verificărilor, în contextul unui volum mare de muncă și al dificultăților întâmpinate de instituție.
Potrivit acesteia, una dintre principalele probleme a fost criza de personal, care a existat încă de la începutul activității comisiei, scrie tv8.md.
„Noi am avut aceasta criză de personal de la bun început al activității comisiei. Deci, din momentul creării, pentru că eu atunci activam în cadrul Secretariatului, noi aveam doar doi analiști și doi analiști superiori. Deci, cu un staff de patru persoane este puțin probabil ca să angajeze. Pe parcursul anului 24, numărul de angajați nu a crescut foarte mult”.
Deși în prezent activitatea a fost accelerată, odată cu preluarea suportului de către partenerii din Uniunea Europeană, oficiala a precizat că anul 2026 nu va fi suficient pentru finalizarea procesului.
„Reieșind din numărul mare de procurori, care este mult mai mare decât a judecătorilor și din toate circumstanțele care reies, generate de diverse crize pentru secretariatul nostru și comisie, anul 2026 nu este suficient pentru evaluare. Noi depunem toată străduința ca să finalizăm, dar și ultimele cifre care le-am prezentat, cu certitudine că un număr de 20-10 procurori, doar care să fie inițiate evaluările în prevința lor, vor trece pentru anul 2027”, a declarat Virginia Moraru.
În același timp, vicepreședinta Comisiei a dat asigurări că ritmul mai rapid de lucru nu va afecta calitatea evaluărilor: „Viteza de lucru a Comisiei este generată de numărul de personal care îl avem în secretariat. Cu câți mai mulți analiști avem, cu atât mai multe dosare sunt puse în examinare și atunci comisia poate. Deci toți vor fi puși în condiții egale de rigurozitate a Comisiei”.


