theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
9 Iunie 2025, 10:13
10 696
Copiază linkul
Link copiat

Vara a venit în forță: Piscinele și plajele, luate cu asalt de locuitorii Capitalei

Valurile de căldură din ultima perioadă i-au făcut pe mulți să caute răcoarea în aer liber. Piscinele, lacurile și parcurile din Chișinău și alte orașe au fost pline de oameni dornici să scape de temperaturile sufocante, care au depășit constant 30 de grade Celsius.

Vara a venit în forță: Piscinele și plajele, luate cu asalt de locuitorii Capitalei.
Vara a venit în forță: Piscinele și plajele, luate cu asalt de locuitorii Capitalei.

Familii, tineri și copii s-au îndreptat către zonele de agrement, unde și-au petrecut timpul înotând, făcând plajă sau pur și simplu relaxându-se la umbră, relatează moldova1.md.

Chișinăuienii susțin că au așteptat nerăbdători vremea frumoasă:

„Speram să nu fie așa aglomerat, dar ne bucurăm de senzații tari, de un timp frumos. Anul acesta am intrat direct din iarnă în vară”.

„Am așteptat foarte mult vara, suntem în perioada examenelor, dar după mai venim”;

„Ne odihnim în așa o duminică frumoasă se poate și de odihnit. Apa este caldă”, au spus oamenii.

Reprezentanții zonei de agrement susțin că pregătirile pentru noul sezon estival au început încă din toamnă cu renovări, schimbarea apei în piscine și instalarea filtrelor noi.

„La începutul fiecărui sezon la noi se schimbă apa și se filtrează la fiecare oră. Trei ani la rând de când ne-am deschis nu am schimbat prețul de intrare, anul acesta prețul s-a schimbat, prețul pentru maturi este de 600 de lei și pentru copil 450 lei toată ziua”, a relatat reprezentantul unei piscine.

Și parcurile cu plaje amenajate din Chișinău au fost neîncăpătoare. Chișinăuienii au venit în număr mare să se răcorească și să petreacă timpul alături de familie și prieteni.

„E bine, de odihnit e bine, lacul este murdar să fi fost mai curat era și mai bine. Ne mai încălzim că a fost o iarnă friguroasă”;

„E duminică, stăm acasă și am hotărât să venim să ne odihnim. Am așteptat foarte mult să vină vara pentru că este vacanță, grădinița este închisă, putem să ieșim cu copiii, mai mult timp petrecem cu ei”;

„Aproape ca în Europa numai că la noi acasă. Apa nu este chiar curată, mai este nevoie de intervenții dar în general este bine”, au spus oamenii.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, începând cu săptămâna viitoare, temepraturile vor oscila între +18..+20°C.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat