Vameșii au împiedicat două tentative de transport ilegal de piese auto în Moldova
Doi șoferi riscă să fie sancționați pentru încălcarea legislației vamale, după ce au încercat să introducă ilicit în țară bunuri, fără a le declara la trecerea frontierei vamale.

Potrivit informațiilor, în primul caz, funcționarii postului vamal Leușeni în comun cu ofițerii Echipelor mobile au supus verificărilor un autocar de model „Van Hool”, ce se deplasa din Italia. Astfel, în habitaclul autocarului, printre bagajele călătorilor, au fost depistate piese auto de diferite mărci, nedeclarate autorității vamale. Documentat pe caz este șoferul, un cetățean cu dublă cetățenie a Republicii Moldova și a României, în vârstă de 42 ani.
În alt caz, la postul vamal Palanca, controlului de specialitate a fost supus un microbuz de model Mercedes-Benz Sprinter, care se deplasa din Ucraina, având șapte pasageri la bord. Atât șoferul, cât și pasagerii au comunicat că transportă doar bunuri de uz personal. Totuși, în rezultatul verificărilor detaliate, în spatele valizelor din portbagaj a fost depistat un lot comercial de piese, ce nu a fost declarat în cadrul controlului vamal. Acestea aparțineau conducătorului auto, un nerezident, în vârstă de 32 de ani.
Drept urmare, bunurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoanele documentate riscă să fie sancționate contravențional.
![]()
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


