Drona de la Copanca a căzut la 50 de metri de o casă de locuit: Locatarii au fost evacuați
Drona care s-a prăbușit noaptea trecută la periferia satului Copanca, raionul Căușeni, a aterizat la aproximativ 50 de metri de o casă în care locuiesc doi bătrâni. Din motive de siguranță, aceștia au fost evacuați.

„Acum ne-am uitat cu specialiștii, că această dronă a venit deasupra satului și a trecut chiar printre doi piloni de electricitate. S-au lovit acolo, sunt copaci și arbuș, și din arbuș după 2-3 ori s-a lovit și cumva a aterizat. Acum se așteaptă să vină geniștii, ca să vadă care sunt măsurile, pentru că sunt 3 situații. Cea mai ideală măsură care ar fi bine cumva să o deplaseze, să încearcă și dacă o pot duce din fața locului, pentru că sau specialiștii spun că are o rază foarte mare de detonare. (…) două persoane în etate care au fost evacuate. Cea mai apropiată casă, că acolo chiar e alături de casă, a fost evacuați. Știu că și-au luat și animalele, vitele și undeva sunt prin localitate”, explică deputatul PAS Artemie Cătănoi, citat de realitatea.md.
Potrivit IGSU, specialiștii analizează trei scenarii posibile pentru neutralizarea dronei.
„Sunt trei scenarii. Dezamorsarea, demontarea materialului explozibil de la dronă respectivă, sau evacuarea dronei într-un loc sigur și detonarea acestea. Este vorba de o dronă Shahyat cu aproximativ 50 kg de explozibil, similară a celor depistate anterioare în localitatea Tudora, în raionul Ștefan Vodă”, explică specialiștii IGSU.
Potrivit informațiilor obținute de Studio-L de la fața locului, drona nu ar fi explodat în momentul impactului cu solul. Din motive de siguranță, polițiștii au izolat perimetrul, iar o porțiune de drum din localitate a fost închisă circulației.


