Un polițist de frontieră, suspectat de răpirea unor ucraineni și de expulzarea lor în țara natală
Șeful unui sector al Poliției de Frontieră a fost arestat de ofițerii Serviciului protecție internă şi anticorupție (SPIA) și procurorii PCCOCS pentru răpirea a doi ucraineni sosiți ilegal în R. Moldova, pe care i-ar fi transportat forțat înapoi în Ucraina, peste Nistru.

Mai mult decât atât, precizează autoritățile, angajatul Poliției ar fi luat din gențile celor doi câte 100 de euro, scrie deschide.md.
Urmare a probelor obținute și măsurilor speciale de investigație, în data de 5 septembrie curent, oamenii legii au descins cu percheziții la domiciliul bănuitului de unde au ridicat bunuri ce ar aparține altor cetățeni străini, care anterior au traversat ilegal frontiera de stat și care, la rândul lor, ar fi fost transportați forțat în Ucraina.
Urmare a reținerii acestuia, la solicitarea PCCOCS, polițistul de frontieră a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile pentru continuarea obiectivă a investigațiilor.
Într-un mesaj publicat pe rețele sociale, conducerea Poliției de Frontieră a precizat că pe caz a fost inițiată o anchetă de serviciu în vederea elucidării tuturor circumstanțelor.
„Poliția de Frontieră tratează cu maximă seriozitate astfel de situații și nu tolerează abateri de la legislație sau de la normele de conduită profesională. Integritatea, corectitudinea și profesionalismul rămân valori fundamentale ale instituției noastre”, se arată în mesajul instituției.
În continuare, se desfășoară acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigații în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și tragerii la răspundere a persoanelor implicate.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


