theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
26 August 2024, 07:35
11 958
Copiază linkul
Link copiat

Un monument arhitectural unic din raionul Glodeni se ruinează

Este vorba despre conacul moșierului Gheorghe Leonardi și al ginerelui său Mihail Buznea din satul Ciuciulea, raionul Glodeni, o clădire care ar putea deveni o atracție importantă în nordul Moldovei.

Un monument arhitectural unic din raionul Glodeni se ruinează.
Un monument arhitectural unic din raionul Glodeni se ruinează.

Ușile conacului din Ciuciulea se deschid rar pentru vizitatorii dornici să vadă ceea ce a mai rămas din măreția vremurilor trecute. Scara din lemn care duce la salonul de oaspeți, soba de teracotă austriacă și elementele decorative florale de pe tavan impresionează și astăzi. Dar toate acestea se află într-o stare de degradare, scrie radiomoldova.md.

„Astăzi, din păcate, tavanul se scurge, tencuiala cade. Este o adevărată bijuterie. Vedem în acest monument o oportunitate de dezvoltare economică prin atragerea turiștilor; aici ar putea apărea agenți economici care să ofere servicii”, consideră primarul localității, Ilie Calistru.

De câțiva ani, Primăria depune eforturi pentru salvarea conacului, deși clădirea nu se află în administrarea sa. Aproape patru decenii, aici a funcționat o școală profesională. După reorganizarea acestor instituții, clădirea a fost abandonată. Cu toate acestea, administrația publică locală face tot ce poate: a instalat pază și se asigură că în interiorul conacului și în zona adiacentă este ordine.

Asociația Băștinașilor din satul Ciuciulea, care sprijină constant dezvoltarea localității, promite să se implice în restaurarea acestei bijuterii arhitecturale.

„Suntem gata să inițiem diverse proiecte de finanțare, mai ales că moștenitorii boierilor Buznea sunt dispuși să ne sprijine financiar. Dorim să dezvoltăm în mediul rural un muzeu de anvergură națională și să organizăm în această zonă diverse evenimente culturale, istorico-patriotice”, a declarat președintele Asociației Băștinașilor din Ciuciulea, Viorel Cojocar.

Locuitorii cunosc valoarea conacului.

„Este un monument arhitectural unic pentru nordul țării. Un monument cultural care trebuie cunoscut nu doar de generațiile actuale, ci și de cele viitoare. Cred că trebuie să-l reabilităm.”

Conacul Leonardi-Buznea a fost construit la sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat