Un moldovean, prins la vamă cu un permis fals: Nu știa că nu e adevărat
Polițiștii de frontieră români de la Stânca au depistat un permis de conducere fals asupra unui moldovean de 44 de ani, aflat într-un autocar la intrarea în țară.

Bărbatul mergea într-un autobuz care se îndrepta spre România, scrie unimedia.info.
Cazul a avut loc pe 11 noiembrie 2025, în jurul orei 00:20, când pasagerul a fost selectat pentru control amănunțit pe baza profilului de risc. În timpul verificărilor, polițiștii au constatat că permisul, deși semăna cu cele emise de autoritățile moldovenești, nu îndeplinea condițiile legale de formă și fond, fiind fals.
Bărbatul a declarat că a cumpărat documentul în Franța pentru suma de 150 de euro și „nu știa că e fals”.
În prezent, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul instigării la fals material în înscrisuri oficiale, iar la finalizare vor fi aplicate măsurile legale corespunzătoare.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


