Un medic de pe ambulanţă din Capitală, lovit chiar de pacientul căruia îi acorda ajutor
Incidentul s-a produs marţi, 17 decembrie, în jurul orei 23:29, în sectorul Botanica. Medicul a fost lovit de un pacient de 28 de ani.

La fața locului au intervenit oamenii legii, relatează newtv.md.
„Un trecător a solicitat intervenția ambulanței pentru un bărbat pe motivul „inconștient în scara unui bloc de locuit”. Echipa SAMU Botanica a intervenit la locul solicitării în 10 minute.
La etajul trei, în scara unui bloc se afla un tânăr în decubit lateral cu fața în jos, în timpul acordării asistenței medicale de urgență la etapa de prespital, pacientul a devenit violent, manifestând un comportament inadecvat și ridicându-se a lovit cu palma lucrătorul medical. Echipajul ambulanței a chemat Poliția”, transmite Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


