Un cetățean turc acuzat de omorul din sectorul Râșcani, extrădat în Republica Moldova
Marea Britanie a realizat extrădarea în R. Moldova a lui Hassan Toper, cetățeanul Republicii Turcia, implicat în omorul intenționat al lui Eren Izzet, comis la 10 iulie 2024, în sectorul Râșcani al Capitalei.

Investigațiile efectuate în cadrul cauzei penale au stabilit că Hassan Toper a avut un rol esențial în organizarea și coordonarea asasinării liderului unei grupări criminale active pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, precum și în asistarea evadării autorului crimei de pe teritoriul Republicii Moldova.
În luna august 2024, Hassan Toper a fost anunțat în urmărire internațională prin canalele Interpol. Ulterior, la 15 octombrie curent, acesta a fost reținut de autoritățile britanice în vederea extrădării în Republica Moldova.
În continuare, acesta urmează să fie prezentat procurorilor, pentru documentarea procesuală corespunzătoare.
Amintim că, pe 10 iulie 2024, un cetățean turc în vârstă de 41 de ani a fost împușcat pe terasa unei cafenele în sectorul Râșcani din Capitală. Potrivit Procuraturii Generale, victima era liderul unei grupări criminale. Anterior, acesta fusese dat în urmărire internațională prin Interpol la cererea autorităților din Regatul Unit, care îl acuzau de contrabandă și trafic de heroină.
Anterior, presa scris că Hassan Toper a venit de patru ori în Moldova pentru a organiza logistica asasinării lui Eren.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


