Un centru de apel din Chișinău a prejudiciat statul cu 164 de milioane de lei
Serviciul Fiscal de Stat de comun cu procurorii PCCOCS, anunță deconspirarea unei scheme de evaziune fiscală și spălare de bani a unui centru de apel din Chișinău, cu prejudicii de peste 164 de milioane de lei.

Schema a fost pusă la cale de doi suspecți – administratorul centrului de apeluri și contabilul, scrie noi.md.
Ei au aplicat ilegal în perioada 2019-2023 un regim fiscal preferențial, beneficiind contrar legii de facilitățile oferite, așa cum au declarat inițial că ar presta servicii într-un alt domeniu, care s-ar bucura de un astfel de regim simplificat (cu mai puține taxe achitate).
Pe lângă faptul că nu au achitat statului suma cuvenită de peste 164 de milioane de lei, aceștia au încercat să piardă urma unei părți a acestor bani tăinuiți. Astfel, aceștia în mod ilegal ar fi investit într-o companie de creditare nebancară peste 31 de milioane de lei, prin urmare sunt acum bănuiți de procurorii PCCOCS că ar fi comis și infracțiunea de spălare a banilor.
Au urmat percheziții sub conducerea procurorilor PCCOCS și cu sprijinul angajaților „Fulger” la oficiul companiei și la domiciliile bănuiților.
În cadrul perchezițiilor au fost ridicate acte contabile, tehnică de calcul, înscrisuri de ciornă, precum și mijloace financiare de 987.000 de lei, 92.225 de euro și peste 31.500 de dolari SUA care ar proveni din evaziunea fiscală investigată.
Cercetarea penală continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


