Un braconier, prins în flagrant la Călărași
Inspectorii pentru Protecția Mediului Călărași, în baza unei înștiințări telefonice, au desfășurat o razie de combatere a braconajului în localitatea Temeliuți.

Acțiunea a avut loc în comun cu lucrătorii Rezervației Naturale „Plaiul Fagului”, pe teritoriul cartierului nr. 10, scrie noi.md.
În urma verificărilor, a fost identificată o persoană surprinsă în flagrant, care avea asupra sa o armă de vânătoare încărcată și gata de tragere.
Arma și persoana în cauză au fost predate Inspectoratului de Poliție Călărași, iar împotriva acesteia a fost întocmit proces-verbal contravențional, conform Codului Contravențional.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului atrage atenția că braconajul reprezintă o gravă încălcare a legislației, având consecințe directe asupra echilibrului natural și a biodiversității.
Instituția face apel către toți cetățenii să respecte legea și să protejeze fauna și flora țării noastre.![]()
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


