Un biciclist care nu a consumat alcool de 40 de ani, testat de polițiști la Căușeni
Un bărbat în vârstă de 70 de ani din Căușeni a fost testat cu aparatul Drager în cadrul unei acțiuni preventive pentru siguranța rutieră. Bărbatul, care nu consumă băuturi alcoolice de peste 40 de ani, a acceptat să facă testul voluntar, luând propunerea polițiștilor ca pe o glumă.

Însă verificarea s-a dovedit a fi serioasă, rezultatul testului a arătat 0,00 mg/l de alcool în aerul expirat, scrie realitatea.md citând studio-l.online.
Totul a avut loc luni, 13 octombrie, la amiază, la ieșirea din orașul Căușeni. Potrivit oamenilor legii, bărbatul se deplasa regulamentar cu bicicleta și s-a apropiat singur de echipajul de Poliție pentru a-i saluta. În glumă, polițiștii i-au propus să fie testat cu etilotestul, iar acesta a acceptat, convins că nu are nimic de ascuns.
După ce testul a indicat rezultat zero, bărbatul a remarcat cu zâmbetul pe buze că și o glumă poate servi drept memento al responsabilității în trafic. El a subliniat că conducerea bicicletei sub influența alcoolului reprezintă un pericol nu doar pentru biciclist, ci și pentru ceilalți participanți la trafic.
Reprezentanții Poliției din Căușeni au precizat că îl cunosc bine pe acest bărbat și că acțiunea lor a avut exclusiv un caracter educativ. Testarea a făcut parte dintr-o campanie preventivă menită să crească responsabilitatea bicicliștilor și să amintească că o minte limpede la volan înseamnă siguranță pe drum.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


