Un bărbat suspectat de trafic de droguri, reținut de grăniceri la Ștefan Vodă
Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Est au documentat activitatea ilegală a unui bărbat de 33 de ani, suspectat de implicare în comercializarea substanțelor narcotice pe teritoriul raionului Ștefan Vodă.

Potrivit Poliției de Frontieră, în urma măsurilor speciale de investigație, au fost ridicate substanțe narcotice (marijuana), precum și o armă pneumatică deținută fără acte legale.
Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore.
În prezent, sunt desfășurate acțiuni de urmărire penală și investigații suplimentare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane care ar putea fi implicate în caz.
Totodată, Poliția de Frontieră recomandă cetățenilor să evite orice implicare în activități legate de substanțe narcotice, să fie atenți la comportamentul adolescenților, să sesizeze autoritățile în cazul observării unor persoane sau acțiuni suspecte și să colaboreze activ cu instituțiile de ordine publică pentru menținerea unui mediu sigur.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


