Un bărbat, condamnat pe nedrept pentru 400 de ani, a primit aproape două milioane de dolari în SUA
Un locuitor al Floridei (SUA) a primit 1,7 milioane de dolari drept despăgubire din partea autorităților pentru o condamnare nedreaptă împotriva sa, din cauza căreia a petrecut 34 de ani în închisoare.

Sidney Holmes, în vârstă de 59 de ani, la fost eliberat în 2023, după ce cazul său a fost reexaminat și bărbatul a fost complet achitat, transmite gazeta.ru.
„Nu există nicio probă care să-l lege pe domnul Holmes de jaful armat. A fost inclus în lista suspecților din greșeală”, a declarat avocatul acestuia în instanță.
În iunie 1988, Holmes a fost acuzat de un jaf armat în apropierea unui supermarket. Deși bărbatul a susținut că nu a fost niciodată în acel magazin sau în apropiere, iar alibiul său a fost confirmat de șase persoane, a intrat sub suspiciune. El este convins că totul s-a datorat faptului că mașina lui semăna cu cea văzută la locul faptei. Holmes a povestit că, în ziua incidentului, se afla împreună cu copiii săi și cu tatăl său.
În ciuda nevinovăției, locuitorul statului Florida a fost condamnat la 400 de ani de închisoare. În 2020, Holmes a depus o cerere la departamentul pentru revizuirea condamnărilor penale. În urma verificărilor, instanța a confirmat că el nu are nicio responsabilitate pentru această crimă. Bărbatul a declarat că nu poartă pică nimănui și speră să revină la o viață normală cu ajutorul statului.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


