Ei sunt nevoiți să urmeze ruta ocolitoare prin nordul Moldovei, cu traversarea frontierei la Otaci – Moghilev - Podolsk. Traseul cel mai scurt, pe podul de la Maiaki-Udobnoe, rămâne suspendat pentru pasageri după ce a fost atacat, transmite moldova1.md.Până acum oamenii plăteau 400 de lei ca să ajungă la Odesa cu autocarul în aproximativ patru sau cinci ore. Acum, pasagerii spun că distanța de trei ori mai mare nu îi sperie, din motiv că știu ce se întâmplă acum acolo, iar în aceste momente, unii dintre ei mai mult ca oricând trebuie să aibă grijă de familie.„Acolo îmi este soțul, fiul și merg acolo. La mine soțul este persoană cu hipertensiune arterială, probleme cu inima și tensiune înaltă și eu trebuie să merg”, a spus o femeie.„Oamenii din Odesa doresc să ajungă acolo, din acest motiv nimic nu ne va opri. Mă tem, dar mă duc”, a spus cineva.„Noi plecăm acasă. Noi suntem fugăriți dintr-o parte în alta în condiții de blackout, focuri de armă, de aproape patru ani”, a spus altcineva.„Noi am stat cu autocarul zece ore lângă pod, am încercat să trecem, dar nu s-a reușit din cauza situației. Eu trebuia încă pe 19 decembrie să ajung la Odesa”, a mai spus cineva.„Vom ajunge! În loc de patru ore, vom merge 15 ore, dar măcar și 20, nicio diferență, oricum mergem acasă”, a spus cineva.Șoferii își urmează traseul prin punctul de trecere a frontierei Otaci - Moghilev - Podolsk, orașul Vinița și mai departe spre Odesa. O altă rută mai scurtă ar fi prin regiunea transnistreană, însă acest teritoriu din motive evidente nu poate fi traversat.De asemenea, alaltăieri a fost reluată, pentru prima dată din 2022, legătura feroviară Odessa — Chișinău, biletele fiind epuizate rapid.Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.