Turismul în Republica Moldova devine tot mai atractiv
Turismul în Republica Moldova devine tot mai atractiv, iar numărul turiștilor care aleg să viziteze țara noastră este în creștere. Doar în prima jumătate a anului, numărul acestora a crescut cu peste 50% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

În acest sens, în ultima perioadă, tot mai multe vinării sau pensiuni încearcă să reprezinte la cel mai înalt nivel tradițiile și obiceiurile țării noastre. Astăzi, de Ziua Mondială a Turismului, a fost organizat un forum unde s-au discutat reușitele, dar și provocările din sector, transmite noi.md cu un link către moldova1.md.
Satul Teleșeu, raionul Orhei, a fost vizitat de turiști din țări precum Danemarca, Olanda, România sau Germania și asta datorită unei agropensiuni din localitate. Aliona Butacova este proprietara acesteia și spune că ideea a venit în anul 2020.
Acum, promovează tradițiile și locurile frumoase ale țării.
Oferim teambuildinguri, drumeții, facem evenimente de cules poama și zdrobit cu picioarele, în afară de asta avem lan cu levănțică și pe parcursul întregului sezon avem evenimente sezoniere care sunt mai puțin vestite în Moldova”, a spus Aliona Butacova, proprietară la o agropensiune.
Recent, în Ungheni a fost lansat un traseu turistic cu o lungime de aproximativ 80 de kilometri și care include peste 20 de obiective turistice, printre care vinării, alei din rezervația Plaiul Fagului, priveliști panoramice, dar și muzee.


