theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
27 Martie 2026, 10:28
4 614
Copiază linkul
Link copiat

Trei tentative de corupere, dejucate la vama Leușeni

Polițiștii de frontieră de la punctul de trecere a frontierei „Leușeni” au raportat, pe parcursul săptămânii curente, trei tentative de corupere, toate fiind respinse.

Trei tentative de corupere, dejucate la vama Leușeni.
Trei tentative de corupere, dejucate la vama Leușeni.

Primul caz a fost înregistrat pe sensul de intrare în Republica Moldova, unde un cetățean român a încercat să ofere bani unui polițist de frontieră pentru a facilita formalitățile de control, transmite rupor.md.

Al doilea incident s-a produs la ieșirea din țară. Un bărbat de 38 de ani, cu dublă cetățenie moldo-română, aflat la volanul unui automobil înmatriculat în România, a introdus bani în pașaport, pretinzând că i-ar fi uitat acolo.

Un caz similar a fost documentat și în cel de-al treilea incident, tot pe sensul de ieșire din Republica Moldova. Un tânăr de 23 de ani, cu dublă cetățenie, a încercat să mituiască polițiștii de frontieră folosind aceeași metodă – bani „uitați” în pașaport.

În toate situațiile, angajații Poliției de Frontieră au refuzat mijloacele financiare și au raportat imediat tentativele de corupere. Cazurile sunt în curs de investigare.

Autoritățile reamintesc cetățenilor că orice tentativă de mituire este sancționată conform legii și îndeamnă la respectarea normelor legale. Totodată, persoanele care observă acte de corupție sunt încurajate să le raporteze, inclusiv la Linia Anticorupție – 1520.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat