theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
26 August 2025, 17:35
10 426
Copiază linkul
Link copiat

Trei persoane, arestate pentru pregătirea dezordinilor în masă

Încă trei persoane care ar fi participat la instruirile desfășurate în Bosnia și Herțegovina, în august 2024, au fost arestate de oamenii legii. Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), scopul instruirilor era pregătirea organizării dezordinilor în masă, în contextul alegerilor prezidențiale și al referendumului din toamna aceluiași an.

Trei persoane, arestate pentru pregătirea dezordinilor în masă.
Trei persoane, arestate pentru pregătirea dezordinilor în masă.

Indivizii sunt trei bărbați din Chișinău și Criuleni cu vârste de 27, 36 și 50 de ani. Învinuiții au fost condamnați anterior pentru diferite infracțiuni, iar unul din ei avea și rol de lider neoficial al mișcărilor protestatare afiliate unui bloc politic care include și un partid declarat neconstituțional, transmite rupor.md.

„Așadar, învinuiții arestați prin încheierea Judecătoriei Chișinău ar fi fost convinși să participe la instruiri în tabăra din Bosnia și Herțegovina, iar odată sosiți, de comun cu alte persoane în curs de identificare ar fi fost instruiți în diverse domenii, precum: manevrarea/pilotarea dronelor; studierea obiectivelor guvernamentale în mediile urbane, instituțiilor publice centrale, a misiunilor diplomatice; psihologia maselor; elemente și tactici  de luptă cu cordoanele polițienești.

Cu sprijinul SIS precum și potrivit materialelor dosarului penal investigat, a fost stabilit că învinuiții ar fi fost remunerați cu câte 300-400 de dolari pentru fiecare modul de instruire de către o persoană originară din Tighina, care la moment s-ar afla Rusia și care efectua coordonarea membrilor grupului infracțional prin intermediul aplicației Telegram”, transmite Procuratura pentru Combaterea Criminalității și Cauze Speciale.

Anterior, în martie 2025, PCCOCS a chemat în fața instanței încă trei participanți la aceste antrenamente.

În dosarul penal sunt acuzați șapte inculpați. Anterior, într-un alt dosar privind dezordini în masă, șapte persoane au fost condamnate la închisoare.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat